Life

O nouă țară a apărut la câteva sute de kilometri de România. Cine a fondat-o și câți locuitori are

O nouă țară a apărut la aproximativ 400 de kilometri distanță de România. Povestea ținutului pare a fi desprinsă dintr-un film.
03.08.2025 | 16:57
O noua tara a aparut la cateva sute de kilometri de Romania Cine a fondato si cati locuitori are
Un tânăr a inventat propria țară, aflată la câteva sute de kilometri de România. Foto-montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

O nouă țară a apărut în Balcani, la 400 de kilometri distanță de România. Povestea teritoriului revendicat de un tânăr de doar 20 de ani pare o glumă, însă cel autoproclamat președinte este cât se poate de serios.

Un tânăr și-a inventat propria țară. Unde se află și câți cetățeni are

O poveste demne de filme se scrie la granița dintre Serbia și Croația, unde un puști de 20 de ani a reușit să uimească o lume întreagă. A fondat o țară din senin, într-o zonă disputată de decenii între cele două state învecinate. Băiatul nu s-a jucat: are steag, guvern, pașapoarte și… 400 de locuitori.

ADVERTISEMENT

Daniel Jackson, originar din Australia, a fondat Republica Liberă Verdis, un stat imaginar, dar cu intenții cât se poate de serioase. ”Țara” se află pe o fâșie de 0,5 kilometri pătrați de-a lungul Dunării, într-o zonă pe care nici Croația, nici Serbia nu au revendicat-o oficial din cauza unui conflict de frontieră care durează de ceva ani.

Daniel a avut ideea de a transforma Verdis în ceva real încă de când avea doar 14 ani. Tânărul a povestit, potrivit Fox News, că totul a pornit într-o joacă, vorbind cu prietenii lui despre cum ar fi să aibă o țară doar a lor.

ADVERTISEMENT

Poliția croată i-a venit de hac lui Jackson, dar el nu se lasă

Oficial, Jackson a proclamat independența regiunii Verdis pe 30 mai 2019. De la acea dată, băiatul a creat un steag, a pus pe hârtie niște legi, iar acum se laudă cu un guvern funcțional, „de încredere”. Moneda locală este euro, iar limbile oficiale sunt croata, sârba și engleza. În statul inventat de Daniel se poate ajunge numai cu barca din orașul croat Osijek.

ADVERTISEMENT

Tânărul a avut de furcă din cauza imaginației sale bogate. În 2023, Jackson și mai mulți coloniști au fost arestați de polițiștii croați pentru că reprezintă o amenințare la adresa securității naționale. Chiar dacă nu mai are acces în Verdis, tânărul spune că el conduce în continuare teritoriul, din exil. „Dacă reușim să ne întoarcem, primul lucru pe care îl fac este să organizez alegeri. Nu vreau putere, vreau să fiu un cetățean ca toți ceilalți”, a spus Jackson.

ADVERTISEMENT
Tags: