Pus pe liber de FCSB, Daniel Graovac (32 de ani) va fi jucătorul Rapidului. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că alb-vișiniii au bătut palma cu stoperul bosniac. Graovac ar fi al patrulea fotbalist care ajunge de la Rapid la FCSB în era Dan Șucu. Până acum, Gigi Becali nu s-a înșelat cu fotbaliștii pe care i-a „trimis” la rivala din Giulești.
Mihai Stoica a dorit să îl țină la FCSB pe Daniel Graovac, dar Gigi Becali s-a opus și l-a pus pe liber la „pachet” cu Mamadou Thiam. În ceea ce îl privește pe bosniac, stoperul și-a găsit rapid angajament… la Rapid. Din informațiile FANATIK, Graovac s-a întâlnit cu Victor Angelescu, iar cei doi au bătut palma pentru un contract valabil până în vara lui 2027, cu opțiune de prelungire din partea clubului pentru încă un an. În Giulești, polivalentul fundaș va primi un salariu lunar de 10.000 de euro. Până acum, Dan Șucu a dat greș cu toți fotbaliștii pe care i-a luat de la FCSB.
Rapid a revenit în prima ligă din România în anul 2021 și, ușor, ușor, a început să viseze la titlul de campioană. La scurt timp de la promovare, Dan Șucu a devenit acționar majoritar la Rapid, club în care a investit aproximativ 40.000.000 de euro. Cu toate acestea, în acești cinci ani, alb-vișiniii nu au reușit să termine pe mai sus de locul 5 și nici să ia vreun trofeu. Giuleștenii au eșuat chiar dacă au încercat inclusiv cu fotbaliști de la rivala FCSB. Primii care au ajuns în Giulești au fost Iulian Cristea și Răzvan Oaidă.
Pe amândoi, Gigi Becali i-a pus pe liber în vara 2023 și au semnat cu Rapid. Niciunul nu a dat însă randamentul scontat și, după doar un sezon, au fost dați afară din Grant. Dacă Răzvan Oaidă a jucat 44 de meciuri, a marcat 1 gol și a dat 3 assist-uri în tricoul alb-vișiniu, Iulian Cristea a avut o evoluție și mai modestă la Rapid: 16 meciuri și 1 gol. Astfel, în vara lui 2024, atât Cristea, cât și Oaidă au fost cedați gratis la U Cluj.
Ajuns la FCSB în iulie 2023, Damjan Djokovic a rezistat doar până în iarnă la clubul lui Gigi Becali. Mijlocașul croat nu a fost deloc pe placul latifundiarului din Pipera, care, în ianuarie 2024, l-a „trimis” gratis în Giulești. La Rapid, Damjan Djokovic a fost mai slab chiar și decât Iulian Cristea și Răzvan Oaidă. A fost pus pe liber după numai 7 luni, în care a bifat 10 meciuri, 1 gol și 1 pasă de gol, și a ajuns acolo unde s-a simțit mereu bine, la CFR Cluj.
O altă „țeapă” pe care Gigi Becali i-a dat-o lui Dan Șucu s-a numit Elvir Koljic. Ce-i drept, atacantul bosniac nu a apucat să joace pentru roș-albaștrii. În feburarie 2025, Rapid l-a deturnat pe Koljic din drumul către FCSB, club la care tocmai făcuse vizita medicală. Giuleștenii au profitat de faptul că roș-albaștrii au strâmbat din nas când au văzut problemele de sănătate ale lui Koljic și i-au oferit un salariu uriaș, de 30.000 de euro, unul dintre cele mai mari din echipă.
Chiar dacă Șucu și-a frecat mâinile că i l-a suflat pe Koljic lui Gigi Becali, bosniacul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Într-un an și jumătate, Koljic nu a fost niciodată titular de drept în atacul Rapidului și a fost dat afară în această vară. Koljic a jucat 46 de meciuri în alb-vișiniu, reușind 7 goluri și 3 assist-uri.
Dan Șucu nu a vrut să se oprească doar la jucători și a încercat să ia de la FCSB și alți oameni importanți. La un moment dat, Gigi Becali a dezvăluit că patronul Mobexpert a vrut să „fure” secretarea clubului roș-albastru, dar fără sorți de izbândă. Chiar înainte să îl oferteze pe Daniel Graovac, Rapid l-a vrut și pe Thomas Neubert, care era liber de contract după venirea lui Mirel Rădoi la FCSB. Preparatorul fizic german a fost la un pas să dea curs propunerii de a lucra în Giulești, dar, pe ultima sută de metri, a fost convins de Mihai Stoica să revină la echipa la care s-a consacrat.