Tragedie în ciclismul francez. Un tânăr sportiv de doar 17 ani și-a pierdut viața în urma unui accident petrecut în timpul unui antrenament. Tristan Merle a fost spulberat de o mașină care venea din sens opus. Deși medicii au făcut toate eforturile, nu l-au putut salva.
Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 13:30, când grupul de aproximativ douăzeci de sportivi se afla în timpul unui antrenament pe șosea. Conform relatărilor, Tristan Merle se distanțase ușor de colegii săi din pluton și, în momentul în care se deplasa spre partea stângă a carosabilului, a intrat în coliziune frontală cu un vehicul care circula din sens opus.
Impactul a fost extrem de violent, iar adolescentul a murit pe loc. Clubul Angoulême Vélo Club a emis un comunicat de presă în care își exprimă profunda tristețe și transmite condoleanțe familiei și prietenilor tânărului ciclist. „O celulă de sprijin psihologic a fost imediat pusă la dispoziția tuturor celor prezenți pentru a-i ajuta să facă față acestui șoc”, se arată în anunțul oficial.
Autoritățile locale au intervenit rapid la fața locului, iar jandarmeria a precizat că antrenamentul era însoțit de un vehicul de asistență care circula alături de grup.
Ancheta deschisă de procuratură urmărește stabilirea circumstanțelor exacte ale tragediei, iar poliția a anunțat că vor fi efectuate teste de alcoolemie și de depistare a substanțelor interzise atât în cazul șoferului implicat, cât și, conform procedurilor, asupra victimei.