Aeronava aterizase în acel moment de urgență la Graz, în Austria. Din păcate, unul dintre însoțitorii de bord a decedat, lucru confirmat de compania aeriană Swiss. Zborul care a aterizat de urgență era zborul LX1885 București – Zurich.
Avionul a aterizat de urgență din cauza unor probleme tehnice, astfel că însoțitorul de bord a ajuns de urgență la spital. Martorii spun că în cabină a apărut fum în timpul zborului, astfel că mai mulți oameni din avion, inclusiv membri ai echipajului, au avut nevoie de îngrijiri medicale, conform Boarding Pass.
Potrivit companiei Swiss, însoțitorul de bord a fost transportat cu elicopterul la un spital din Graz și a fost internat în secția ATI, însă corpul său a cedat. Cert e că această companie aeriană a refuzat să ofere detalii despre cauza decesului sau despre identitatea persoanei decedate.
”Suntem profund îndurerați de moartea colegului nostru drag, iar pierderea sa ne-a lăsat pe toți într-un șoc și o durere profundă”, s-a rezumat să declare Jens Fehlinger, directorul general al companiei Swiss.
”Gândurile noastre sunt alături de familia acestuia, le transmit cele mai sincere condoleanțe tuturor celor de la Swiss”, a adăugat acesta. La bordul avionului respectiv se aflau 74 de pasageri, inclusiv cetățeni români, alături de doi piloți și trei însoțitori de bord.
Deși investigația nu a fost momentan finalizată, compania aeriană a confirmat că a fost identificată o problemă tehnică la un motor. Așa cum scria Știrile PRO TV, nu mai puțin de 17 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după acel incident.
”Suntem la curent cu un incident pe zborul LX1885 de la Bucureşti la Zurich. Echipajul din cabina de pilotaj a decis să efectueze o aterizare neprogramată în Graz”, transmitea în acel moment compania. La fața locului au fost transmite atunci mai multe ambulanțe și un elicopter.
Pasagerii spun că mulți oameni s-au panicat pentru că fumul gros a inundat avionul și aerul era irespirabil. ”Ni s-a spus să luăm poziția de aterizare de urgență, apoi aeronava a fost evacuată în Graz”, a povestit unul dintre pasageri, pentru presa locală din Elveția.
Cu toate că zborul cu avionul e statistic destul de sigur, în ultima perioadă există tot mai multe incidente care nu pot fi explicate cu ușurință. Cel mai grav e accidentul din Coreea de Sud, unde 179 de oameni au murit după ce aeronava a explodat după o aterizare forțată.