Horia Ivanovici, directorul general FANATIK, consideră că suspendarea de doar două etape primită de Daniel Pancu arată influența pe care o are Răzvan Burleanu la UEFA. Jurnalistul a subliniat că selecționerul României U21 putea să fie penalizat fără probleme până în șase etape.
Realizatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI a spus că este benefică influența lui Răzvan Burleanu pentru România. El și-a exprimat însă și dorința ca Pancu să fi învățat ceva din greșeala pe care a făcut-o la meciul cu Elveția U21 și să nu mai repete comportamentul.
”Daniel Pancu a fost suspendat minim de Comisia de Etică și Disciplină a UEFA. Daniel Pancu va sta două partide în tribună la turneul final, acolo unde a calificat naționala României U21. Aș putea spune doar două etape pentru Daniel Pancu, în urma gestului incredibil și necugetat pe care l-a făcut împotriva arbitrului la partida decisivă care ne-a trimis la turneul final.
Aceasta este vestea dimineții. Comisia de Etică i-a dat pedeapsa minimă lui Daniel Pancu. Asta înseamnă că la al treilea meci din grupă Pancu va fi pe banca echipei naționale. O nouă victorie, dacă mă întrebați pe mine, a lui Răzvan Burleanu.
Mai mult decât elegant! Pancu scapă ușor, să sperăm că a învățat ceva din această lecție. Primele două partide le vede din tribună. Doamne ajută ca meciul numărul trei să fie decisiv pentru calificarea din grupă! Atunci Pancu va putea lua loc pe banca tehnică.
V-am spus, victorie mare! Încă o dovadă a influenței uriașe pe care Răzvan Burleanu o are la UEFA. Și credeți-mă că nu sunt vorbe goale. Uitați-vă ce delegări de arbitri avem la meciurile internaționale. Uitați-vă ce arbitraje avem noi în preliminarii sau în Liga Națiunilor.
Uitați-vă cam la ce se întâmplă în jurul lui Răzvan Burleanu. Mereu se pozează la meciuri de fotbal cu Infantino, cu toți greii. E bine, avem un președinte puternic. Nu neapărat că a influențat el, că a dat el telefoane. Poziția lui Burleanu îi face pe toți să trateze cu maxim respect orice problemă pe care România o are la UEFA. Avem o pedeapsă minimă pentru Pancu, care la ce ieșire a avut putea să ia șase etape”, a comentat Horia Ivanovici.
La rândul său, Valeriu Răchită s-a amuzat pe seama situației: ”Aștept motivarea în care ne vor cere și scuze. (Horia Ivanovici: ‘Ne cerem scuze’) ‘Noi voiam una, dar nu există în regulament. O să schimbăm regulamentul’”.
De asemenea, Marcel Pușcaș a exprimat o opinie asemănătoare cu cea a lui Ivanovici în privința duratei suspendării și a dorinței ca Pancu să nu repete comportamentul. ”Puteau fi și șase etape, până la urmă nu a înjurat, nu a lovit. Nu a spart capul nimănui. A intrat puțin pe teren. Una peste alta este bine. Prinde și el cel puțin un meci la turneul final. Să îi fie învățătură de minte”, a spus Pușcaș.