Sport

Ședință „furtunoasă” după eșecul cu Danemarca! Ovidiu Mihăilă, dezvăluiri din vestiar: „O nouă zi în care se poate schimba totul! Chiar și drumul în viață”

România a învins Ungaria cu 33-30 la 24 de ore după ce pierduse lamentabil cu Danemarca. Selecționerul Ovidiu Mihăilă a dezvăluit că le-a transmis elevelor sale după ce au înscris doar 4 goluri într-o repriză.
27.09.2026 | 17:05
Sedinta furtunoasa dupa esecul cu Danemarca Ovidiu Mihaila dezvaluiri din vestiar O noua zi in care se poate schimba totul Chiar si drumul in viata
Selecționerul Ovidiu Mihăilă. Foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

România a învins Ungaria cu 33-30 la 24 de ore după ce pierduse cu Danemarca în semifinala EHF Euro Cup. Și mai grav, handbalistele noastre au înscris doar patru goluri în repriza secundă cu nordicele, astfel că antrenorul Mihăilă a trebuit să le reseteze din punct de vedere mental.

România a învins Ungaria cu 33-30, iar Ovidiu Mihăilă a dezvăluit ce le-a spus elevelor sale după înfrângerea cu Danemarca

La fel ca și la fotbal, unde Gheorghe Hagi le cere fotbaliștilor să aibă încredere în puterile lor, Ovidiu Mihăilă e de părere că România are valoarea să bată pe oricine, însă diferența se face la mentalitate și la moral. Acolo unde uneori naționala noastră stă foarte prost, mai ales când este condusă.

ADVERTISEMENT

„Vreau să le felicit. Au arătat acel curaj de a crede în tot ceea ce pot să realizeze împreună. Nu am discutat foarte multe lucruri, doar le-am spus că tot ceea ce înseamnă a doua zi este o altă poveste, care le poate schimba drumul în viață. Este o victorie de moral, de palmares, dar nu reprezintă foarte mult. Este important să conștientizăm că putem să realizăm lucruri frumoase atât timp cât suntem concentrate timp de 60 de minute, pentru a ne bate până la final și a câștiga jocul.

Cu mici îmbunătățiri în ceea ce privește sistemul defensiv, la care am lucrat, integrarea Crinei în sistemul de apărare poate să ne ajute. Chiar dacă a făcut puține antrenamente, s-a adaptat bine. Nu este încă la un nivel foarte bun și poate să progreseze. În ceea ce le privește pe celelalte fete, concluzia este îmbunătățirea sistemului de apărare și a disciplinei tactice, să reacționăm mai matur atunci când facem tranziția mingii în atac. Am făcut multe greșeli, ne-am grăbit”, a explicat Mihăilă.

ADVERTISEMENT

Ovidiu Mihăilă crede că naționala României mai are multe lucruri de îmbunătățit în apărare

Din punct de vedere tactic, selecționerul Mihăilă e de părere că România trebuie să își îmbunătățească jocul defensiv, acolo fiind cheia pentru a câștiga orice meci greu.  „Când ajungem la 9 metri, trebuie să gestionăm altfel lucrurile. Pe moment, victoria ne ajută în plan mental, să câștige încredere în ele. Va fi un lucru de gestionat. Este important să credem că putem să câștigăm, dar, în același timp, să nu considerăm că jocul cu Ungaria de la Mondial va fi la fel.

ADVERTISEMENT

Mergem pe un drum bun. Liniștit nu poți să fii niciodată ca selecționer al naționalei feminine, indiferent cine este aici sau cine va veni peste un an, doi sau cinci ani. Important este ca această liniște să le-o transmitem și lor, apoi să aibă încredere în ceea ce înseamnă unitatea de grup, pe care au creat-o într-un timp foarte scurt.

ADVERTISEMENT

Cu siguranță, cu cât ne apropiem de o competiție europeană sau mondială, trebuie să începem să consolidăm lucrurile pe care le-am făcut într-un timp scurt. Datorită calităților lor, au reușit să asimileze repede anumite lucruri. Important este să consolidăm și să ne îmbunătățim apărarea, care, practic, îți aduce succesul. Astăzi, asta ne-a adus succesul.

Repet: tranziția mingii, apărarea, tranziția și replierea, precum și intrarea în sistemul de apărare pe care îl stabilim sunt cele mai importante detalii pentru a câștiga un joc”, a completat Mihăilă.

ADVERTISEMENT

Ședință "furtunoasă" după eșecul cu Danemarca!