Profesoara predă limba română la Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța și nu este la primul episod de acest gen. Urmează ca unitatea de învățământ să ia măsurile legal în acest caz.
Incidentul s-a petrecut vineri, 10 noiembrie. Profesoara consumase atât de mult alcool, încât nu s-a mai putut ține pe picioare și a căzut în fața unității de învățământ unde activează.
Cadrul didactic a fost dus în biroul directorului Colegiului Național Mihai Eminescu, iar colegii l-au sunat pe soțul femeii, care a venit și a luat-o de la școală. Cazul profesoarei este cunoscut de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța.
Sorin Mihai, inspectorul școlar general, este familiar cu situația profesoarei. Acesta a declarat că urmează să facă verificări, astfel încât să se asigure că unitatea de învățământ va lua măsurile legale care se impun.
Șeful ISJ Constanța a mai precizat că nu este prima oară când profesoara vine la școală sub influența băuturilor alcoolice. O situație similară s-a întâmplat la începutul anului trecut. Imediat după incident, profesoara și-a luat concediu, revenind la serviciu în august 2023.
”Cunosc situația. Doamna profesor, care este de mulți ani în învățământ, cotată ca fiind un profesor foarte bun, a venit beată. A fost condusă în biroul doamnei director, iar soțul acesteia a venit și a luat-o.
Nu e prima oară când vine beată. Și la începutul anului trecut, a venit sub influența alcoolului, apoi a intrat imediat în concediu… a revenit în august 2023.
Vom face verificări, să ne asigurăm că unitatea de învățământ cu care doamna profesor are contract, să ia măsurile legale care se impun”, a spus Sorin Mihai, citat de Replica Online.
Colegiul Național Mihai Eminescu este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din Dobrogea, potrivit site-ului unității de învățământ. Acesta a fost înființat în anul 1919 ca Școala secundară de fete ”Domnița Ileana”.