Sport

Cristi Chivu, în al nouălea cer după Inter – Napoli 3-2: „O reclamă excelentă pentru fotbalul italian”

Cristi Chivu este în extaz după victoria spectaculoasă obținută de Inter în fața lui Napoli. Vezi pe site-ul fanatik.ro ce a declarat antrenorul român.
06.09.2026 | 05:30
Cristi Chivu in al noualea cer dupa Inter  Napoli 32 O reclama excelenta pentru fotbalul italian
Cristi Chivu, în al nouălea cer după Inter - Napoli 3-2 // FOTO: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Inter Milano a reușit o revenire absolut incredibilă sâmbătă seară în derby-ul cu Napoli. Deși au fost conduși cu 0-2 pe Giuseppe Meazza, elevii lui Cristi Chivu au obținut cele trei puncte grație „dublei” semnate de Lautaro Martinez, respectiv golului marcat de Marcus Thuram, continuându-și astfel parcursul perfect din acest start de stagiune. Dupa terminarea partidei, tehnicianul român s-a declarat extrem de fericit.

Cristi Chivu, în extaz după Inter – Napoli 3-2

„A fost un meci frumos de văzut, foarte distractiv, o reclamă excelentă pentru fotbalul italian. Două echipe care au jucat cu garda jos, fără să se gândească la apărarea rezultatului. Au fost multe ocazii de ambele părți, dar în cele din urmă am câștigat noi pentru că am fructificat ocaziile, însă Napoli merită felicitări, deoarece este o echipă foarte puternică, cu jucători care fac diferența și cu an antrenor valoros.

ADVERTISEMENT

Puteam gestiona mai bine primul gol primit, iar cel de-al doilea a reprezentat consecința acelei mingi care nu a ieșit din teren. Mi-a plăcut însă reacția jucătorilor mei. Echipa nu și-a pierdut organizarea și a turat motoarele, evoluând mai vertical. Golul de 1-2 ne-a dat mai multă speranță, am făcut câteva schimbări, iar la final am fost răsplătiți și pentru curaj. În ultimele minute a fost un adevărat infern pe stadion, publicul ne-a împins puternic de la spate și nu mai reușeam să comunicăm cu echipa pentru a le spune cum să se așeze pe teren”, a explicat Chivu.

Pentru Cristi Chivu și Inter urmează duelul de cinci stele cu Real Madrid din Liga Campionilor!

În urma rezultatului înregistrat sâmbătă seară la Milano, campioana Italiei a ajuns la borna cu numărul 9 în acest start de stagiune internă, fiind, alături de AS Roma, singurul club cu număr maxim de puncte după primele trei runde. În prezent, Inter este pe locul doi în Serie A. De cealaltă parte, Napoli ocupă abia locul 13, cu doar trei puncte.

ADVERTISEMENT

În etapa viitoare din Italia, „nerazzurrii” vor primi vizita lui Udinese, în timp ce Napoli va juca pe teren propriu împotriva celor de la Bologna. Până atunci însă, cele două echipe vor evolua în Liga Campionilor la mijlocul săptămânii viitoare. Interul lui Chivu va da piept cu Real Madrid, pe Santiago Bernabeu, în timp ce elevii lui Max Allegri o vor găzdui pe Arsenal, campioana Angliei.

ADVERTISEMENT