Sport

O rivală a Simonei Halep se retrage din circuit! A fost locul 1 WTA, acum aşteaptă un copil: ”Am decis ca doi contra unu nu ar fi o competiţie corectă!”

Una dintre marile rivale ale Simonei Halep din circuitul mondial de tenis a anunțat că se retrage de la US Open. Nu este vorba despre vreo accidentare. Marea sportivă va deveni mămică.
24.08.2022 | 14:43
O rivala a Simonei Halep se retrage din circuit A fost locul 1 WTA acum asteapta un copil Am decis ca doi contra unu nu ar fi o competitie corecta
Una dintre cele mai mari rivale ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea de la US Open
ADVERTISEMENT

Cu mai puțin de o săptămână înaintea debutului oficial al ultimului Grand Slam al anului, una dintre cele mai galonate sportive din circuitul mondial și-a anunțat retragerea.

Triplă câștigătoare de Grand Slam, Angelique Kerber se pregătește să devină mămică

Angelique Kerber este una dintre cele mai titrate jucătoare de tenis din lume. Sportiva de 34 de ani are în palmares 14 titluri WTA dintre care trei de Mare Șlem – Australian Open (2016), US Open (2016) și Wimbledon 2018. În septembrie 2016 Kerber ajungea numărul 1 mondial.

ADVERTISEMENT

Jucătoarea din Germania, în prezent locul 52 în ierarhia WTA, va lua o pauză de la tenis, timp în care va deveni mămică. Sportiva a făcut anunțul cu mai puțin de o săptămână înaintea debutului oficial a openului american de la Flushing Meadows.

”Îmi doream foarte mult să joc @usopen, dar în cele din urmă am decis că doi contra unu nu este o competiție corectă. În următoarele luni, voi lua o pauză și nu voi mai călători prin lume ca jucător de tenis, dar, din nou, cred că este din cel mai bun motiv posibil! Îmi va fi dor de voi toți.

ADVERTISEMENT

New York-ul a fost adesea un punct de cotitură în cariera mea și simt că anul acesta nu va fi diferit într-un fel! De la revenirea mea în circuitul mondial, în 2011, până la câștigarea titlului din 2016 și la ascensiunea pe locul 1 în lume… @usopen a avut un loc special în inima mea și mi-aș fi dorit să-mi fi putut lua rămas bun de la voi toți pe teren înainte de a mă retrage pentru o vreme.

Să fiu sportiv profesionist înseamnă totul pentru mine, dar sunt recunoscătoare pentru noul drum spre care mă îndrept. Sincer să fiu, sunt nervoasă și entuziasmat în același timp. Mulțumesc pentru sprijin, înseamnă totul pentru mine #TeamAngie”, a postat sportiva pe Instagram.

ADVERTISEMENT

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Angelique Kerber (@angie.kerber)

Simona Halep – Angelique Kerber, rivale pe teren, prietene în afara lui

Anunțul retragerii jucătoarei din Germania, de la US Open, va produce cu siguranță multă bucurie în rândul oponentelor ei. Între sportivele care și-ar fi dorit ca Angelique să evolueze pe cimentul de la New York se numără și Simona Halep.

Cele două sunt adversare de temut în arene, dar și prietene foarte bune în afara lor. Cele două mari sportive s-au întâlnit de-a lungul carierei de 14 ori, scorul general fiind egal 7-7.

ADVERTISEMENT

Ultimul duel direct s-a consumat anul trecut la Mastersul de la Roma. Simona a câștigat primul set cu 6-1 dar a fost obligată să abandoneze din cauza unei teribile accidentări, în setul 2, la scorul de 3-3.

Angelique Kerber a alergat imediat spre jucătoarea din țara noastră pentru a afla ce s-a întâmplat și a stat lângă ea tot timpul cât a primit îngrijiri medicale, iar în momentul în care a fost scoasă din teren de staff-ul medical, într-un gest de fair play de clasă mondială, Kerber s-a oferit să-i adune Simonei lucrurile.

ADVERTISEMENT
Tags: