Un nou episod din legendarul „El Clasico” dintre FC Barcelona și Real Madrid se desfășoară duminică seară pe „Camp Nou” cu începere de la ora României 22:00. Catalanii au nevoie doar de un egal în fața marii rivale pentru a-și adjudeca în mod matematic titlul de campioană în acest sezon de La Liga. În mod așteptat, s-a anunțat că urmează ca această partidă să aibă parte de o asistență de gală.
În zona VIP a arenei au fost invitate de către conducerea clubului blaugrana mai multe personalități, din domenii diverse, ca de exemplu jucătorul de golf Pablo Larrazabal, Mauricio Sulaiman, președintele World Boxing Council, cântărețele Nathy Peluso și Olivia Rodrigo, Olivia Smart și Tim Dieck, de la patinaj artistic, dar și, nu în ultimul rând bineînțeles, românca Roxana Mînzatu, Vicepreședinte Executiv al Comisiei Europene.
La ora locală 19:30 au fost deschise porțile stadionului „Camp Nou” pentru persoanele care și-au cumpărat bilete la acest meci. Cu începere de la 20:00, delegația celor de la FC Barcelona, condusă de Joan Laporta și Rafa Yuste, și-a primit oaspeții de onoare de la acest episod de „El Clasico”. Astfel, oficialii catalani au mers să îi salute personal pe aceștia și urmează să vadă partida împreună cu ei.
De remarcat în acest context este că Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, a ales să nu se prezinte pe „Camp Nou” pentru acest eveniment, încălcând astfel tradiția existentă în Spania de ani buni din acest punct de vedere. Este deja bine cunoscut la nivel internațional faptul că președinții celor două mari cluburi spaniole obișnuiesc adesea să urmărească împreună meciurile din „El Clasico”, indiferent că ele se dispută la Madrid sau în Catalunya.
După cum s-a notat anterior, Roxana Mînzatu (46 de ani) este în prezent Vicepreședinte Executiv al Comisiei Europene și, în același timp, comisar european pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire profesională. Născută la Brașov, este membru al Partidului Social Democrat, postură din care a obținut actualul mandat de europarlamentar la alegerile din 2024, deci pentru ciclul 2024 – 2029.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/05/roxana-minzatu.jpg)