Sport

O singură echipă la Craiova?! „Ne putem aștepta la o fuzionare!” Exclusiv

Cele două echipe care vor reprezenta Craiova în următorul sezon de Liga 1 ar putea să fuzioneze la un moment dat.
19.05.2021 | 11:45
O singura echipa la Craiova Ne putem astepta la o fuzionare Exclusiv
ADVERTISEMENT

Craiova va avea două echipe în prima ligă în sezonul viitor, însă nu va exista liniște în Bănie. Războiul dintre cele două echipe care se consideră continuatoarele Universității este departe de a se termina. Fostul internațional Ionuț Rada anunță că în viitor „ne putem aștepta la o fuzionare între cele două echipe”.

După un sezon foarte bun în Liga 2, FC U Craiova 1948 a promovat pe prima scenă și va da piept cu Universitatea Craiova, rivala locală. Clubul lui Mihai Rotaru este aproape de câștigarea unui trofeu în acest an, fiind la un pas de a obține Cupa României, însă trebuie să treacă de Astra în finală.

ADVERTISEMENT

În Liga 1 va merge și Rapid. Chiar dacă au pierdut jocul cu trupa lui Eugen Trică, „giuleștenii” au obținut biletele promovării în urma rezultatului dintre ASU Politehnica Timișoara și CS Mioveni.

Ionuț Rada spune că ar putea exista o singură echipă la Craiova: „Ne putem aștepta peste doi, cinci, zece ani ca aceste cluburi să fuzioneze”

Liga 1 va avea un sezon viitor foarte interesant. Pe lângă duelurile „de tradiție” din ultima vreme, microbiștii vor asista și la o înfruntare inedită, Craiova versus Craiova. La fel ca în sezonul 2013-2014, orașul se va împărți în două pentru un meci pe care nimeni nu și l-a închipuit vreodată.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova și FC U vor trebui să producă și fotbal și să mulțumească exigentul suporter oltean. FANATIK a luat legătura cu Ionuț Rada, fostul internațional care s-a lansat în fotbalul mare de la echipa din Bănie. Rada a analizat „războiul civil” din Bănie și spune că cel mai bun lucru este că orașul Craiova se va bucura de fotbal.

Cum vezi fotbalul în Craiova, Ionuț? Vor fi două echipe în prima ligă.

– Îți dai seama că toată lumea aștepta lucrul acesta, pentru că FC U Craiova a făcut un an foarte bun, a fost acolo în față. Au făcut o treabă foarte bună. Îmi doream să promoveze. Eu văd doar un avantaj, întrucât un oraș ca Bănia se va bucura de fotbal săptămânal. Va crește din punct de vedere al sportului, copiii vor avea unde să meargă, să se afirme.

ADVERTISEMENT

Sperăm ca această rivalitate să ducă la dezvoltarea calității. E important ca aceste două proiecte să crească și să facă performanță pentru oraș. Craiova din Liga 1 este an de an acolo sus, nu e ușor să faci un lot să câștige un campionat. De partea cealaltă, cred că îi va fi greu lui FC U cu organizarea unei echipe pentru prima ligă. Rămâne să vedem ce se va întâmpla și cum se va comporta orașul Craiova cu două echipe în Liga 1.

Ești de părere că nu va mai exista niciodată o pace? Să fuzioneze vreodată?

– În fotbal am văzut tipuri de conducători care au spus că niciodată că nu o să mai lucreze cu X persoană sau mai știu eu ce….și acum lucrează. Așa că ne putem aștepta peste doi, cinci, zece ani ca aceste cluburi să fuzioneze.

ADVERTISEMENT

Acum e foarte greu, sunt două proiecte paralele. Vom vedea cum se vor comporta. Ambițiile sunt foarte mari. Ca oltean, îmi doresc performanță pentru orașul Craiova. Eu am jucat la o singură echipă, Universitatea Craiova, iar acum sunt atâtea discuții și nu mă pot poziționa într-o anumită tabără.

Ionuț Rada: „Ambele echipe au loc și pot face performanță pentru Craiova”

Crezi că vor fi probleme? E un război la Craiova…

– Da, acest lucru se știa de la înscrierea Craiovei din 2013, dar și după ce a fost înscrisă și a doua echipă, în 2017. Discuții o să fie mulți ani de acum încolo. Eu, ca și fan al fotbalului și ca un om care a plecat în fotbalul mare de la Craiova, e foarte greu să știu detaliile. Fiecare tabără spune că este adevărata Craiova. Nu cred că e menirea mea să spun care e echipa numărul unu. Din punctul meu de vedere, ambele echipe au loc și pot face aduce prestigiu orașului.

Eu cred că s-a discutat foarte mult și nu mai are rost să dezbatem subiectul. E clar, cele două proiecte vor merge paralel. Eu aș fi preferat să fie doar o echipă, o echipă fanion a orașului, Universitatea Craiova. Eu am jucat când era o singură echipă, dar au trecut 15-20 de ani de atunci, iar lucrurile s-au mai schimbat. Vom vedea cum vor fi împărțiți suporterii.

Va rezista FC U în prima ligă?

– Va fi foarte greu pentru ei, dar ambițiile sunt foarte mari. Echipele care au promovat au avut probleme în anii precedenți. E clar că și Craiovei, dar și Rapidului, le vor trebui întăriri. Cu siguranță va fi o infuzie de capital. Nu prea este timp, iar formarea unei echipe este dificilă. Trebuie timp pentru a se face o echipă

În duelul direct, Universitatea lui Mihai Rotaru va fi favorită…

– Din punctul meu de vedere, nu avem cum să înlăturăm ambiția personală a celor două cluburi. Totuși, consider că oamenii ar trebui să se preocupe de proiectele lor. Sunt sigur că în oraș se va vorbi oricum despre asta. Suporterul va avea de ales. Presiune va fi pe cei doi patroni. Echipa care are rezultate are și suporteri. Asta este esența fotbalului. Vom vedea ce se va întâmpla.

Cred că este ceva unic în lume ce se întâmplă la Craiova. Două echipe cu același imn, cu aceleași culori, sigle aproape identice și două echipe cu același stadion. Eu iau partea bună a lucrurilor, adică mă bucur de oraș că va avea fotbal.

Ionuț Rada: „Craiova ar trebui să câștige Cupa României, dar nu există o liniște înainte de finală”

Câștigă Universitatea Craiova Cupa României

– Ar trebui. Echipa trece printr-o perioadă delicată. Ei pot să piardă și locul trei și pot risca chiar acest trofeu. O văd pe Craiova cu multe probleme legate de lot, au accidentări, dar nici jocul nu arată prea bine. Am văzut că și antrenorul era nemulțumit după meciul cu CFR, era normal. Clar că nu este o liniște acolo. Va fi o presiune în finală, se poate întâmpla orice. E un final de sezon interesant. E destul de greu de abordat finala, nu e o liniște din punct de vedere al rezultatelor.

Cine este Ionuț Rada. A jucat la Universitatea Craiova, Rapid, Steaua și CFR Cluj

Ionuț Rada este un produs al Școlii de Fotbal „Gică Popescu” din Craiova. A jucat pentru U Craiova între anii 2000 și 2004, fiind transferat de Rapid București. Fostul fundaș și-a făcut un nume în fotbalul românesc, fiind unul dintre cei mai constanți jucători din campionatul intern și a mai evoluat pentru echipe importante ca Steaua București sau CFR Cluj.

Ionuț Rada, ajuns la 38 de ani, a rămas implicat în lumea sportului. Proiectul „The Rada Way” se bucură de un real succes pe platformele de socializare. Mii de oameni îi urmăresc activitatea și se inspiră pentru o viață activă.

  • 247 de meciuri în prima ligă are Ionuț Radu
  • 2011-2012 este anul în care Rada a cucerit campionatul cu CFR Cluj

  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – U Craiova: 1,70 este cota pentru „ nu înscriu ambele echipe”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT