Femeia, care conducea un Mercedes GLC, a uitat să scoată pistolul din rezervorul mașinii și a plecat hotărâtă, reușind să tragă după ea pompa de alimentare.
Potrivit imaginilor publicate pe Tik Tok, cei aflați în benzinărie au fost șocați să asiste la această scenă tragicomică. Pentru a preveni un dezastru, angajații benzinăriei au intervenit de urgență și au întrerupt alimentarea pompei, după care au împrăștiat pe jos o substanță care neutralizează combustibiul.
Oamenii s-au amuzat teribil pe internet. ”La ce preț are motorina a crezut că o ia cu tot cu pompă”, ”Trebuie să ai specializare și să fii născut pentru a face așa ceva”, ”Sistemul ar trebui să îi încaseze clientului când pompa este în suport, așa ar împiedica asemenea incidente”, ”La prețul ăsta și mie îmi vine de multe ori să uit furtunul în rezervor”, sunt doar câteva dintre reacții.
Între timp, în SUA, un alt client neîndemânatic al unei benzinării a fost împușcat pentru un motiv cel puțin bizar. În Texas, Breanna Miranda, angajata unei benzinării, s-a luat la ceartă cu un client pentru că acesta dorea să intre în benzinărie când aceasta era închisă pe moment.
Bărbatul a intrat oricum în benzinărie, în semn de protest, și a luat un borcan cu salsa pe care l-a spart. Scoasă din minți, angajata benzinăriei s-a dus la mașină după o armă și l-a împușcat pe client de două ori.
Femeia a ajuns acum la închisoarea din Harris County, iar cauțiunea a fost stabilită la 20.000 de dolari. Polițiștii nu au dezvăluit care este starea de sănătate a bărbatului împușcat.
Un incident similar s-a produs în urmă cu doar câteva zile după ce un profesor a împușcat accidental un elev în timpul unui joc.
Elevii de la South Vermillion County High School din Clinton participau la o oră de aplicare a legii condusă de adjunctul șerifului din Vermillion County, Tim DisPennett, când acesta a tras cu arma.
Elevul, care nu a fost identificat, a fost împușcat în clasă, fiind nevoie de transportarea acestuia la spital, de urgență. Din fericire, băiatul a suferit răni care nu i-au pus viața în pericol în urma accidentului.