Daraban Marilena-Ioana, studentă la Facultatea de Medicină din Timişoara, a plecat luni, 7 aprilie, la universitate, însă nu s-a mai întors acasă în acea zi. Speriată, mama s-a a alertat polițiștii.
Mama fetei a alertat imediat autoritățile și a cerut ajutorul polițiștilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale, când ce a observat că tânăra nu s-a mai întors acasă, după ce a plecat la facultate. Imediat, oamenii legii au demarat o operațiune de căutare.
În momentul dispariției, fata era îmbrăcată cu un palton roz, pantaloni albi, tricou roz și adidași roz. De asemenea, ea are 1.70 m înălțime, 65 de kilograme și păr blond.
„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unei tinere, în vârstă de 26 de ani, plecată din municipiul Timişoara, judeţul Timiş.
La data de 07 aprilie 2025, poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa, Daraban Marilena-Ioana, a plecat în data de 07.04.2025 spre facultatea la care studiază, situată în municipiul Timişoara, însă până în prezent nu a mai revenit la domiciliu”, a transmis IPJ Timiş.
Totuși, tânăra s-a prezentat singură la postul de poliţie din comuna Sânandrei de lângă Timişoara, marți, în jurul orei 12.00, când a aflat că este căutată de polițiști. Ea le-a spus oamenilor legii că ar fi înnoptat pe un câmp, în condițiile în care afară au fost undeva între -4 și -5 grade Celsius. Conform autorităților, ea nu a fost victima unei infracțiuni.
„Tânăra se află la Postul de Poliţie Sânandrei. Din primele informaţii rezultă că aceasta nu a fost victima vreunei infracţiuni”, au mai transmis reprezentanții IPJ Timiş.
În continuare, oamenii legii au decis să o conducă la Clinica de Psihiatrie de pe Vacărescu pentru un consult. Studenta fusese și acum două zile acolo pentru un control. Se pare că a suferit o depresie, conform opiniatimisoarei.ro.