News

O tânără de 13 ani, decapitată de tatăl ei după ce se îndrăgostise de un bărbat de 34 de ani

27.05.2020 | 17:38
O tanara de 13 ani decapitata de tatal ei dupa ce se indragostise de un barbat de 34 de ani
ADVERTISEMENT

O tânără de doar 13 ani a fost decapitată chiar de tatăl ei, după ce acesta a aflat că fata se îndrăgostise de un bărbat de 34 de ani.

O tânără de 13 ani, decapitată de tatăl ei

O crimă șocantă a avut loc în Iran, acolo unde o tânără de 13 ani a fost decapitată de tatăl ei, după ce acesta a aflat că fata se îndrăgostise de un bărbat mult mai mare decât ea, informează Daily Mail.

ADVERTISEMENT

Presa locală iraninaă scrie că fata a fost ucisă în timp ce dormea, criminalul fiind propriul tată, care a motivat gestul ca fiind o crimă de onoare.

Romina Ashrafi a fost ucisă cu o unealtă folosită în agricultură, în timp ce dormea în casa familiei sale din Hovigh, Iran, după ce tatăl ei aflase că aceasta intenționa să fugă cu un bărbat de care se îndrăgostise.

ADVERTISEMENT

Adolescenta mai plecase de acasă cu bărbatul de 34 de ani, după ce tatăl fetei s-a declarat împotriva căsătoriei dintre cei doi.

De ce va scăpa tatăl fetei nepedepsit

După ce familiile cuplului au contactat autoritățile, oamenii legii i-au găsit pe cei doi, după cinci zile de căutare, aducându-i la casele lor.

ADVERTISEMENT

Presa locală notează că tânăra de 13 ani le-a spus polițiștilor că va fi în pericol și se teme pentru viața ei, însă aceștia au predat-o părinților, așa cum prevăd legile republicii islamice.

După ce și-a omorât fiica, tatăl Rominei s-a predat autorităților și a mărturisit crima, iar guvernatorul districtului unde a avut loc incidentul a anunțat că acesta se află în custodia oamenilor legii, iar o investigație este în curs de desfășurare.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, tatăl fetei va scăpa de pedeapsa cu moartea, întrucât este tutorele Rominei, iar Codul Penal Islamic prevede că acesta este exceptat de la „orice formă de repercusiune”.

Legea Sharia spune că doar „proprietarii de sânge” (familia de gradul I) pot cere execuția în cazul uciderii unei rude. Acest lucru înseamnă că majoritatea crimelor de onoare rămâne nepedepsită din moment ce familiile nu cer pedeapsa cu moartea pentru un alt membru apropiat.

Cazul Rominei pare însă să schimbe societatea iraniană, după ce însuși președintele Hassan Rouhani a cerut cabinetului să întocmească cât mai repede o legislație care să pedepsească aceste crime.

Fetele se pot căsători în Iran încă de la vârsta de 13 ani, cu toate că vârsta medie a celor care se mărită este de 23 de ani.

Chiar dacă nu se cunoaște cu exactitate numărul crimelor de onoare, un oficial al poliției din Teheran spune că acestea ar reprezenta în jur de 20% din toate crimele petrecute în Iran.

 

ADVERTISEMENT
Tags: