News

O țară din UE confirmă prezența pesticidelor în cerealele importate din Ucraina: ”Acest grâu trebuie distrus”

O țară din UE a confirmat prezența pesticidelor în cerealele importate din Ucraina. Oficialii din acest stat cer distrugerea unui lot de grâu cu probleme.
03.05.2023 | 08:47
O tara din UE confirma prezenta pesticidelor in cerealele importate din Ucraina Acest grau trebuie distrus
Slovacia confirmă prezența pesticidelor în cerealele importate din Ucraina: ”Acest grâu trebuie distrus”. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

O țară din UE, vecină cu Ucraina, a confirmat prezența pesticidelor în cerealele importate în ultimele săptămâni. Testele de laborator efectuate au relevat un nivel periculos al substanțelor chimice periculoase.

Slovacia confirmă prezența pesticidelor în cerealele importate din Ucraina: ”Acest grâu trebuie distrus”

S-a speculat în ultimele luni faptul că cerealele ucrainene nu ar fi conforme din punct de vedere al normelor europene. Acesta a fost unul din motivele invocate de fermierii din statele vecine Ucrainei atunci când au solicitat interdicția de import.

ADVERTISEMENT

Se pare că aceste temeri nu sunt unele nefondate. Slovacia a anunțat, oficial, că testele efectuate pe un transport de grâu au scos în evidență faptul că cerealele conțin pesticide nocive.

Autoritățile de la Bratislava au depistat pesticidele încă de la mijlocul lunii aprilie. Compania din sudul țării, care a importat 1,5 mii de tone de grâu, a pus sub semnul întrebării rezultatele cercetărilor efectuate de serviciile naționale. Astfel, au fost comandate cercetări suplimentare într-un laborator UE din Danemarca.

ADVERTISEMENT

Și aceste teste suplimentare au confirmat prezența pesticidelor în cerealele ucrainene, notează Polskie Radio. Tot luna trecută, guvernul slovac a interzis procesarea și vânzarea cerealelor din Ucraina. Ulterior, a fost interzis importul anumitor produse agricole și alimentare din țara vecină.

Ministrul agriculturii al Slovaciei, Samuel Vlcan, a spus că testele decisive efectuate la Copenhaga au confirmat concluziile inițiale. E vorba de concentrația de pesticide peste limita admisă în Uniunea Europeană.

ADVERTISEMENT

”Testele suplimentare, efectuate într-unul dintre laboratoarele Uniunii Europene (UE), au confirmat prezența pesticidelor în cerealele ucrainene. Acest grâu nu poate fi procesat și trebuie distrus”, a spus ministrul slovac, citat de PLEnglish.com.

Ministerul Politicii Agrare din Slovacia a asigurat că nu a existat nicio contaminare a făinii sau a altor produse alimentare. Proprietarul lotului de grâu infectat este obligat să-l distrugă.

ADVERTISEMENT

Comisia Europeană anunță că, de marți, au fost oprite importurile de cereale din Ucraina, inclusiv în România

Marți, 2 mai, Comisia Europeană a anunțat oprirea temporară a importurilor la patru produse agricole: grâu, porumb, semințe de rapiță și semințe de floarea soarelui din Ucraina. Decizia se aplică pentru Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Măsurile vor dura până pe 5 iunie 2023.

În acest interval, grâul, porumbul, semințele de rapiță și de floarea-soarelui din Ucraina pot continua să fie puse în liberă circulație în toate statele membre ale UE, cu excepția celor cinci state.

ADVERTISEMENT
Tags: