Conform unui sondaj realizat recent, o treime dintre români nu pleacă deloc în concediu în această vară. Puțini își permit o vacanță de 7 zile, în timp ce mulți optează pentru 3 – 4 zile atunci când merg într-o destinație.
Un sondaj realizat de CEC Bank, în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro, citat de Agerpres, arată că jumătate dintre români își petrec vacanța de vară în țară, iar 23% au decis să meargă la mare, în timp ce 20% s-au orientat către munte. Puțin peste 7% au mers la rude sau la țară.
Potrivit sondajului, aproximativ 33% dintre români au declarat că nu pleacă deloc în concediu în această țară. Doar 16,75% dintre respondenți au spus că își vor petrece concediul în străinătate în această vară.
Respondenții au fost întrebați cum preferă să își facă rezervările pentru vacanță. Dintre aceștia, 57,7% au spus că preferă să se ocupe personal de rezervări, în timp ce 24% nu obișnuiesc să facă acest lucru. Aproximativ 13,5% dintre respondenți apelează la ajutorul unei agenții de turism. Puțin peste 5% dintre cei care au răspuns apelează la recomandări din partea prietenilor și cunoștințelor.
Dintre cei intervievați, 77% au spus că preferă să își strângă bani din timp pentru concediu, pentru care fac economii pe parcursul anului. 9% se împrumută de la prieteni, iar aproximativ 7% utilizează tichetele de vacanță pentru a plăti concediul. Aproximativ 5% folosesc cardul de credit/overdraft. În ceea ce privește primele de concediu de la angajator, doar 2% dintre români primesc astfel de beneficii.
Respondenții au primit și întrebarea “Câte zile îţi permiţi să mergi în vacanţă în această vară?”. Mai mult de 45% dintre cei care au răspuns au precizat că vor merge în concediu 3 – 4 zile anul acesta.
De asemenea, 28,6% au spus că au decis să petreacă 7 zile în vacanță, în timp ce 11% au rezervat un concediu de 10 zile. Totodată, 15% au spus că vor petrece 14 zile sau mai mult în concediu, în vara 2025.
Dintre cei intervievați, 42% au spus că bugetul pentru vacanță este mai mic anul acesta, cu 10% până la 30%, în comparație cu cel alocat în 2024. Unul din patru români a spus că bugetul din 2025 este similar cu cel de anul trecut. Aproximativ 10% dintre români vor aloca, anul acesta, mai mult cu 10% – 30%, față de 2024.
În legătură cu modul în care vor efectua plățile în concediu, peste 38% au declarat că vor achita cash. 22% vor achita atât cash, cât și card (de debit/de credit). Pe de altă parte, puțin peste 17% au spus că vor folosi doar cardul de de debit și cu cash. Aproape 6% decid să plătească doar cu cardul de credit, iar 5% cu card de credit și cash.
Pentru românii care merg în vacanță, odihna este cea mai importantă, așa cum au declarat 64% dintre respondenți. Peste 35,5% au declarat că vor să îmbine utilul cu plăcutul în vacanță. Sub 1% dintre români au spus că merg în vacanță pentru a face cumpărături.
Sondajul a fost realizat online, de comparatorul financiar FinZoom, la solicitarea CEC Bank, pe un eșantion de aproximativ 1.200 de respondenți. 58% dintre cei chestionați sunt salariați, iar peste 70% locuiesc la oraș. Dintre cei chestionați, 40% au studii superioare sau postuniversitare.