Ministerul Apărării Naționale este foarte activ pe piața achizițiilor publice, acolo unde semnează contracte, cu diverși furnizori, prin intermediul unităților militare. Cele mai constante achiziții sunt cele de motorină de uz militar. Multe unități stochează sute de tone de combustibil, astfel că apar cazuri de furt, cum s-a întâmplat și în această săptămână, când militari din cadrul Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu au sustras 7 tone de motorină și kerosen.
Procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București au dispus reținerea a șapte militari și a unui civil cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Tot la Baza Kogălniceanu s-a mai petrecut un furt de mare amploare, între 2017 și 2021, când un grup infracțional a sustras motorină ce aparținea guvernului SUA, prejudiciul fiind stabilit la două milioane de dolari.
Un alt caz s-a petrecut în 2012, la o unitate militară din Câmpia Turzii, când s-au furat 34 de tone de combustibil lichid, acesta fiind ținut în rezervoare subterane și supraterane în care se aflau numai puțin de 100 de tone de combustibil. Unitățile militare cumpără, însă, în continuare cantități uriașe de combustibil pe care le stochează.
Campioană a achizițiilor de motorină este Unitatea Militară 02574 din București, care e semnat numai în luna octombrie 2022 două contracte de furnizare motorină de uz militar. Primul a fost pe 13 octombrie, în valoare de 30.905.330,56 lei fără TVA, iar cel de-al doilea a fost semnat pe 26 octombrie, în valoare de 8.399.337,05 lei.
Practic, UM 02574 a cumpărat motorină de 39.304.677,56 lei, adică aproximativ 8 milioane de euro, în luna octombrie 2022. Aceste două contracte sunt subsecvente unui acord cadru semnat pe 25 martie 2020, valabil 48 de luni, între UM 02574 și furnizorul Oscar Downstream, în valoare de 285.505.000 lei fără TVA, adică aproximativ 60 milioane de euro, pentru 55.000 tone de motorină.
“Cantitate estimativă minimă a acordului-cadru: 35.000 tone; Cantitate estimativa maximă a acordului-cadru: 55.000 tone; Cantități estimative minime/maxime a unui singur contract subsecvent: 1.000 tone/ 15.000 tone. Valoarea totală estimată a acordului-cadru (285.505.000,00 lei fără TVA) a fost calculată având în vedere prețul unitar estimat de 5.191,00 lei/tonă fără TVA, din care acciza 1.923,54 lei/tonă, valabilă la momentul publicării documentației de atribuire”, se scrie în contractul consultat de FANATIK, de pe platforma e-licitatie.ro.
De atunci, între UM 02574 și Oscar Downstream s-au mai semnat șapte contracte subsecvente, inclusiv cele din octombrie 2022. Celelalte cinci au fost în valoare de 29.852.265,87 lei (din 9 aprilie 2020), 24.303.960,34 lei (din 5 octombrie 2020), 519.405,88 lei (din 27 noiembrie 2020), 6.634.330,62 lei (din 12 mai 2021) și 18.529.767,41 lei (din 22 martie 2022).
Dacă adunăm valoarea acordului cadru cu cele șapte contracte subsecvente semnate până acum, reiese că UM 02574 a cheltuit 404.649.397,68 lei, adică aproximativ 85 milioane de euro. Acordul cadru mai este valabil până în martie 2024, așadar ar mai fi timp de cel puțin trei contracte subsecvente, dacă s-ar păstra ritmul actual, iar valoarea totală ar putea ajunge lejer la 100 milioane de euro.
Vicecampioană într-un clasament al achizițiilor de combustibil este o altă unitate militară din București, UM 0251. Potrivit informațiilor de pe platforma achizițiilor publice, consultate de FANATIK, aceasta a încheiat două acorduri cadru. Primul a fost semnat pe 7 ianuarie 2020, cu furnizorul SC Rompetrol Downsteam SRL, și a fost în valoare de 32.637.000 lei, pentru 6,9 milioane litri de benzină.
“Achiziție – Benzină Euro fără plumb, conform standard SR EN 228+A1 (S.T. nr. 200.339 din 09.07.2019) pe bază de carduri; Cantitate acord-cadru: minimă 1.800.000 litri – maximă 6.900.000. litri. Cantitate maximă pentru cel mai mare contract subsecvent 600.000 litri; Valoare estimată pentru cel mai mare contract subsecvent 3.666.000,00 lei”, se scrie în contract. Al doilea acord cadru, din 25 ianuarie 2022, semnat cu SC OMV Petrom Marketing SRL, este în valoare de 49.680.000 lei, pentru 9 milioane litri de motorină.
“Achiziție – Motorină Euro, conform standard SR EN 590+A1 (S.T. nr. 200.338 din 09.07.2019) pe bază de carduri; Cantitate acord-cadru: minimă 2.160.000 litri – maximă 9.000.000. litri. Cantitate maximă pentru cel mai mare contract subsecvent 750.000 litri; Valoare estimată pentru cel mai mare contract subsecvent 4.350.000,00 lei”, se menționează în contract. Valoare însumată a celor două acorduri cadru este de 82.317.000 lei, adică aproximativ 17 milioane euro. În aceasta perioadă, UM 0251 a încheiat numai puțin de 42 contracte subsecvente, în valoare de 60.666.964,6 lei, care au dus achiziția de combustibil la un total de 142.983.964,6 lei, adică aproximativ 30 milioane de euro.