Hansi Flick (60 de ani) a primit o veste bună și una rea înaintea partidei Borussia Dortmund – Barcelona. Confruntarea din returul sferturilor Ligii Campionilor se joacă miercuri, de la 22:00. În tur, catalanii s-au impus pe teren propriu cu scorul de 4-0.
Tehnicianul german se va putea baza din nou, inclusiv contra BVB, pe serviciile mijlocașului ofensiv Dani Olmo (26 de ani). Campionul european din 2024 și-a revenit după accidentarea pe care a suferit-o, spre finalul lunii martie, în zona mușchilor aductori.
Olmo a fost măcinat de accidentări care l-au împiedicat să își atingă potențialul maxim în sezonul curent. Chiar și așa, el a fost un fotbalist important pentru Barcelona în stagiunea curentă. A semnat opt goluri și cinci pase decisive în 28 de meciuri oficiale, în toate competițiile.
Tehnicianul german se va confrunta însă cu bătăi de cap în linia de fund. Alejandro Balde (21 de ani), fundaș stânga, a suferit o accidentare a mușchilor ischiogambieri. Momentul dureros s-a petrecut în succesul de sâmbătă, 12 aprilie, cu Leganes (1-0) din deplasare.
Barcelona a anunțat, pe site-ul oficial al clubului, că revenirea lui Blade pe gazon depinde de modul în care va decurge recuperarea acestuia. În aceste momente, Flick are emoții cu privire la posibilitatea de a-l folosi pe Balde în finala Cupei Regelui cu Real Madrid.
El Clasico este programat să se desfășoare cu trofeul pe masă, pe 26 aprilie, sâmbătă, de la ora 23:00. Dacă nu va putea conta pe Balde, tehnicianul german al grupării blaugrana va apela pentru postul de fundaș stânga la serviciile lui Gerard Martin (23 de ani).
Alejandro Balde ar fi însă o absență foarte importantă pentru Barcelona. Pe lângă duelul cu BVB, va lipsi aproape sigur și la confruntările din La Liga de acasă cu Celta Vigo (19 aprilie) și Mallorca (22 aprilie). În actualul sezon, el a strâns în tricoul catalanilor 43 de meciuri, în toate competițiile, un gol și 10 pase decisive.