News

Oamenii ar putea trăi veșnic. Cum ai putea ajunge la 130 de ani și care sunt șansele să dobori recordul mondial de vârstă

Vârstele foarte înaintate ar putea să nu aibă, de fapt, o limită, iar să ajungi la 130 de ani ar putea fi mai probabil în viitor.
03.10.2021 | 09:14
Oamenii ar putea trai vesnic Cum ai putea ajunge la 130 de ani si care sunt sansele sa dobori recordul mondial de varsta
Oamenii ar putea trăi veșnic. Cum ai putea ajunge la 130 de ani și care sunt șansele să dobori recordul mondial de vârstă. Sursa foto: pixabay.com.
ADVERTISEMENT

Oamenii ar putea să trăiască până la vârste de 130 de ani și poate chiar și mai mult de atât.

Șansele ca vreunul dintre noi să ajungă la aceste vârste, însă, sunt infime.

Vârsta maximă pe care o poate atinge un om a fost și încă este subiectul unor dezbateri foarte aprinse în comunitatea științifică, iar rezultatele studiilor sunt dintre cele mai diverse.

ADVERTISEMENT

Unele din cercetările mai recente sugerează că oamenii ar putea ajunge la vârsta de 150 ani. Alți savanți, mai îndrăzneți, cred că oamenii nu ar avea o vârstă maximă teoretică la care să se oprească.

Noua cercetare, publicată în jurnalul Royal Society Open Science, analizează noi date provenite de la supercentenari (persoane care au cel puțin 110 ani) și de la semi-supercentenari (care au împlinit 105 ani).

ADVERTISEMENT

Cum evoluează riscul de moarte odată cu vârsta

Sigur, riscul decesului crește treptat odată ce înaintăm în vârstă, însă cercetătorii au descoperit că, la un moment dat, acesta ajunge pe un platou și rămâne constant, la o șansă de 50-50.

”Dincolo de 110 ani, a trăi un an în plus e ca și cum ai arunca o monedă în aer”, arată Anthony Davison, profesor de statistică la Swiss Federal Institute of Technology din Lausanne, care a coordonat cercetarea.

ADVERTISEMENT

”Dacă moneda aterizează pe ‘cap’, mai trăiești un an, iar dacă aterizează pe ‘pajură’, vei muri la un moment dat în decursul următorului an”, arată cercetătorul.

Având în vedere datele disponibile momentan, e foarte posibil ca oamenii să trăiască cel puțin până la 130 de ani. Totuși, extrapolând cercetarea, putem ajunge la concluzia că ”nu există o limită pentru vârsta maximă ce poate fi atinsă.”

ADVERTISEMENT

Concluzia este similară cu cea a mai multor analize statistice realizate pe seturi de date ale unor persoane foarte în vârstă.

”Însă, acest studiu întărește aceste concluzii și le face mai precise, deoarece mai multe date sunt disponibile acum”, arată Davison.

Primul set de date studiat este unul recent publicat de International Database on Longevity, care are în vedere peste 1.100 de supercentenari din 13 țări.

Al doilea set de date analizează fiecare persoană care avea cel puțin 105 ani între ianuarie 2009 și decembrie 2015.

Cercetarea implică extrapolarea folosind datele existente, însă Davison spune că aceasta este o abordare logică.

Ce șanse ai să ajungi la 130 de ani… pornind de la 110

”Orice studiu referitor la vârste foarte înaintate, fie statistice sau biologice, implică extrapolarea”, afirmă acesta, care adaugă că ”am putut să dovedim că dacă există o limită sub 130 de ani, ar fi trebuit să o putem detecta folosind datele deja existente.”

Totuși, chiar dacă oamenii ar putea ajunge, teoretic, la 130 de ani sau chiar mai mult, asta nu înseamnă și că vom ajunge la această vârstă prea curând.

Analiza este bazată pe oameni care deja au ajuns deja la vârsta de 100 de ani, ceea ce este o realizare foarte rară. Chiar și dacă ai ajuns la 110 ani, șansa de a ajunge la 130 de ani este cam de una la un milion ”nu e imposibil, dar foarte improbabil”, spune Davison.

Acesta e de părere că am putea ajunge să vedem oameni cu vârsta de 130 de ani pe parcursul acestui secol, pe măsură ce mai multe persoane devin supercentenare, crescând șansele ca unul dintre acești oameni să fie acel ”unu la un milion.”

Totuși, ”în absența unor progrese sociale sau medicale majore, vârste mai avansate de atât sunt improbabile de atins vreodată”, mai arată Davison, citat de sciencealert.com.

În prezent, persoana cea mai longevivă este franțuzoaica Jeanne Calment, care a murit în 1997 la vârsta de 122 de ani.

Vârsta sa reală a fost subiectul unor controverse și au existat critici care au afirmat că ar fi vorba de o fraudă. Totuși, în 2019, mai mulți experți au analizat dovezile referitoare la vârsta lui Jeanne Calment și au confirmat că aceasta avea 122 de ani la momentul decesului.

În prezent, cea mai vârstnică persoană încă în viață este Kane Tanaka, ce a ajuns la 118 ani.

ADVERTISEMENT