Deși s-ar crede că oamenii le-au văzut deja pe toate, un grup de cercetători americani susțin că au găsit o nouă culoare, pe care nimeni nu a mai văzut-o până în acest moment. Cum a fost realizat experimentul.
O echipă de cercetători de la Universitatea din California au realizat un proiect îndrăzneț în timpul căruia au direcționat impulsuri laser direct în ochi. Prin activarea unor celule din ochi, au reușit să vadă lucruri pe care vederea umană nu le poate detecta de obicei.
La început, nu pare impresionantă, cei care au luat parte la proiect au descris nouă culoare ca fiind „albastru-verde”. Totuși, spun cercetătorii, numele ales nu reușește să surprindă cât de intensă și complexă e experiența. Culoarea nu poate fi reprodusă corect pe ecrane sau descrisă exact în cuvinte.
Participanții au spus că experiența a fost „uluitoare” și „incredibil de saturată”. „Am prezis de la început că va arăta ca un semnal de culoare fără precedent, dar nu știam cum va reacționa creierul la acest input. A fost incredibil. Este o nuanță extrem de saturată”, a spus Ren Ng, inginer electric la Universitatea din California, Berkeley, conform The Guardian.
Cercetătorii au folosit o imagine sugestivă pentru a ilustra culoarea, denumită Olo, însă au explicat că nuanța reală poate fi percepută doar printr-o stimulare specială a retinei, cu ajutorul tehnologiei laser.
„Nu există nicio modalitate de a reda această culoare într-un articol sau pe un monitor. Esența este că această culoare nu este cea pe care o vedem în mod normal. Culoarea pe care o vedem este o versiune a acesteia, dar nu se poate compara cu experiența olo”, a spus Austin Roorda, unul dintre cercetători.
Totuși, nu toți specialiștii sunt încântați de experiență. „Nu este o culoare nouă. Este un verde mai saturat, care poate fi produs doar la un subiect cu un mecanism cromatic roșu-verde normal”, a spus John Barbur, cercetător în domeniul viziunii la City St George’s University of London. El a mai spus că descoperirea are o importanță redusă.