Săptămânile de lucru sunt mai lungi pentru țările mai puțin bogate din Europa. O cercetare realizată de Visual Capitalist evidențiază că statele mai puțin prospere din Europa, măsurate prin PIB pe cap de locuitor, au tendința de a avea mai multe ore lucrate.
Astfel, locuitorii din mai multe state europene, printre care și România, petrec în medie peste 40 de ore pe săptămână la locurile lor de muncă. Pe de altă parte, în Țările de Jos, media săptămânală de muncă este de doar 32 de ore.
Un grafic elaborat cu ajutorul voronoiapp.com ilustrează numărul mediu de ore lucrate săptămânal în Europa, conform datelor Eurostat privind forța de muncă din 2023.
Studiul se concentrează pe persoanele angajate cu vârste între 20 și 64 de ani care au o ocupație principală și include atât munca cu normă întreagă, cât și cea cu fracțiune de normă, relatează economedia.ro.
Turcia conduce topul cu o medie de 44 de ore lucrate săptămânal, urmată de Serbia cu 42 de ore, Bosnia și Herțegovina cu 41 de ore, iar Grecia și România se află la egalitate, cu 40 de ore.
De partea cealaltă, țări ca Luxemburg, Irlanda și Elveția domină lista celor mai bogate țări europene, având un PIB pe cap de locuitor de peste 100.000 de dolari.
Trei națiuni nordice, Norvegia, Islanda și Danemarca, se poziționează, de asemenea, în fruntea clasamentului, cu un PIB per cap de locuitor cuprins între 70.000 și 90.000 de dolari. Alte țări nordice, precum Suedia și Finlanda, se situează puțin sub primele 10 locuri, cu un PIB per cap de locuitor între 55.000 și 60.000 de dolari, conform Visual Capitalist.
În același timp, marile economii europene, cum ar fi Germania, Marea Britanie și Franța, ocupă poziții de mijloc în primele 20, având un PIB pe cap de locuitor de aproximativ 50.000 de dolari.
La celălalt capăt al topului, Europa de Est, în ansamblu, înregistrează valori mult mai scăzute ale PIB-ului pe cap de locuitor. În acest context, Ucraina ocupă ultimul loc, cu un PIB pe cap de locuitor de 5.660 de dolari.
În clasamentul realizat de Visual Capitalist, România și Bulgaria se situează pe locurile 32 și 33, cu un PIB pe cap de locuitor de 19.530 de dolari pentru România și 16.940 de dolari pentru Bulgaria. Dacă ne uităm la media PIB-ului pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, aceasta se situează la 44.200 de dolari.