Fotbal intern

Oamenii Universității Craiova, criticați dur: „Nistor și Cicâldău, în cădere liberă. Nu au nici antrenor”

28.12.2020 | 23:31
Oamenii Universitatii Craiova criticati dur Nistor si Cicaldau in cadere libera Nu au nici antrenor
ADVERTISEMENT

Jucătorii Universității Craiova au fost criticați dur de fostul președinte al clubului, Ion Crăciunescu. Acesta consideră că există o lejeritate în abordarea meciurilor din cauza lipsei de spectatori din tribună, dar o  problemă ar putea fi reprezentată și de antrenorul Papură.

U Craiova se află pe locul 2 în clasamentul Ligii 1 în această pauză de iarnă, cu 32 de puncte acumulate, la 2 puncte în spatele liderului FCSB.

ADVERTISEMENT

În opinia lui Ion Crăciunescu, jocul echipei s-a rupt la mijlocul terenului, nivelul de joc al lui Nistor și Cicâldău fiind unul cu mult sub cel din sezonul anterior.

Oamenii Universității Craiova, criticați dur: „Nistor și Cicâldău, în cădere liberă. Nu au nici antrenor”

Fostul arbitru internațional, care a și condus o finală de Champions League la centru, îi critică dur pe jucătorii lui U Craiova, aruncând o săgeată și către actual antrenor al acestora Corneliu Papură

ADVERTISEMENT

“Nu înțeleg de ce jucătorii care erau cotați la nivelul cel mai bun, Cicâldău și Nistor, sunt într-o cădere liberă de nu-i mai recunoști. Cicâldău înscrie, dar are cele mai multe goluri din penalty. Nu mai e jucătorul acela cu viteză, cu fantezie”, a declarat Ion Crăciunescu la Digisport.

Primul meci pentru Craiova din 2021 se va disputa acasă, pe stadionul “Ion Oblemenco” în data de 12 ianuarie, contra celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.

ADVERTISEMENT

Ion Crăciunescu despre Corneliu Papură: “Poate trebuie să-și aducă și un antrenor”

Ion Crăciunescu nu este încântat nici de cum se mișcă echipa sub comanda tehnică a lui Corneliu Papură, considerând că ar fi o opțiune aducerea unui nou antrenor la clubul Universitatea Craiova.

“La mijloc s-a rupt echipa. Pe ce contau ei cel mai mult, pe Cicâldău și pe Nistor. Nu cred că Nistor își permitea să joace ca acum dacă erau spectatori în tribune. Ca să se bată la titlu au nevoie de transferuri și la mijloc și de un atacant. Poate trebuie să-și aducă și un antrenor”, a adăugat Ion Crăciunescu.

ADVERTISEMENT

În atac Craiova a suferit mult după plecările lui Mihailă la Parma și accidentarea lui Koljic în partida cu Poli Iași. Dacă inițial se presupunea că atacantul va lipsi o perioadă mai îndelugată, noile rapoarte medicale indică că acesta ar putea reveni în cursul lunii februarie 2021.


  • (P) Cota BETANO pentru U Craiova – Sepsi: 2,05 este cota pentru “ambele marchează”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT