Oana Lis nu concepe viața fără Viorel: ”M-aș muta din țară”! Ce a făcut-o să renunțe la viața publică! Exclusiv

Oana Lis era până nu demult sufletul oricărei petreceri mondene. Mereu la braţul lui Viorel şi cu un zâmbet larg pe chip. Nicio clipă nu ţi-ai fi imaginat prin ce traume a fost nevoită să treacă şi cât de dură a fost de fapt, viaţa cu ea. Oana şi-a făcut curaj să vorbească tocmai pentru a-i ajuta şi pe alţii. Aşa cum îl ajută zi de zi, necondiţionat şi pe Viorel, bărbatul care spune ea, a salvat-o din ghearele depresiei. În exclusivitate pentru FANATIK, soţia fostului edil mărturiseşte cum s-a vindecat, cum şi-a îngropat trecutul şi toate traumele odată cu el.

Oana Lis s-a retras din viaţa publică şi s-a făcut psiholog

Tot în exclusivitate pentru cititorii FANATIK, Oana Lis recunoaşte şi ce a determinat-o să dea peisajul monden pe cabinetul de psiholog. A renunţat la viaţa mondenă, la emisiunile tv, iar acum se dedică în totalitate îngrijirii lui Viorel.

Şi dacă înainte era ca o carte deschisă pentru publicul din România, acum a ales să ţină ascuns inclusiv diagnosticul grav pe care recent l-a primit, cancer de piele. Oana dezvăluie de ce ales să treacă de una singură prin această cumpănă, dar şi cum se simte în urma operaţiei.

Oana Lis, despre rolul lui Viorel în procesul ei de vindecare: „Viorel m-a ajutat să mă ridic, m-a salvat!”

Povesteai recent că tu ai trăit toate traumele din cărţile de psihologie. Când ai încetat să te întrebi de ce ţi se întâmplă toate lucrurile astea ţie?

Digi24.ro

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia

– Un proces terapeutic de vindecare durează foarte mult. Dar primul pas în cazul meu, pentru care mă consider şi extrem de norocoasă, a fost faptul că l-am întâlnit pe Viorel. Această relaţie securizantă, aşa i se spune, în care eşti susţinut, esţi iubit necondiţionat, nu eşti judecat, te ajută să te vindeci şi îţi dă putere. În cazul relaţiei noastre nu a fost vorba de interese sau de bani, aşa cum credea lumea.

„Îl iubesc şi îl respect pe Viorel pentru tot ceea ce a făcut pentru mine”

De aceea eu sunt acum cu Viorel. Îl iubesc, îl respect pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. Pentru faptul că, atunci când m-a cunoscut, deşi avea şi alte opţiuni, iar eu îi făceam tot felul de faze, el a trecut mai departe şi m-a ajutat să mă ridic. Viorel m-a salvat!

Când eram mică nu înţelegeam. Vedeam cum vin ambii părinţi să ia copiii de la şcoală, iar la mine nu se întâmpla lucrul ăsta. La mine, niciodată în viaţa mea, nu a venit mama sau tata să mă ia de mână de la şcoală. Nu am avut parte de susţinerea părinţilor. Mulţi ani am avut invidie pe copiii de bani gata, care aveau de toate. Ei nu aveau nicio vină bineînţeles. Dar eu gândeam prin traumele mele. Mi-a luat mulţi ani să înţeleg. Abia când am început să studiez psihologia şi să lucrez cu un psiholog, mi-am dat seama că întrebarea „de ce” nu îşi are rostul. Mi-am dat seama că trebuie să mă întreb cum fac să mă simt mai bine, ce soluţii sunt să-mi revin.

Cum şi-a dat Oana Lis seama că suferă de depresie

Întrebarea „de ce” nu va avea niciodată un răspuns pentru „de ce un copil e violat?”, „de ce un copil e bătut?”, „de ce acceptă Universul aceste lucruri?”, „de ce un copil la trei ani poate să aibă cancer?”. Nu există un răspuns logic sau care să îţi dea o explicaţie plauzibilă. Aşadar întrebarea „de ce?” nu îşi are rostul. Au încercat mulţi filosofi, Eistein, Edison, să descopere răspunsurile Universului. Nu au reuşit ei, nu o să reuşesc nici eu asta. Mai bine mă întreb ce am de făcut, cum pot să ies din starea asta sau cum au făcut alţii care s-au vindecat.

Digisport.ro

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

Nu ţi-ai pierdut puterea de a merge mai departe indiferent de câte lovituri ai primit de la viaţă. De unde îţi iei această putere şi reuşeşti să rămâi optimistă?

– Pot să spun că am avut şi modele frumoase în viaţă. Am avut-o pe străbunica mea şi pe bunica mea. Am copilărit şi am avut vacanţele la ţară care au contat foarte mult pentru mine. Satul acela în care toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, te saluţi cu toată lumea. Dacă treci pe stradă şi ai chef să bei o cană cu apă, poţi să intri la cineva în curte să ceri, nu e ca la oraş.

Toate sărbătorile aveau legătură cu Biserica şi mi s-a insuflat ideea asta de credinţă. Unul dintre lucrurile pentru care sunt mulţumită eu cu mine este că niciodată nu m-am îndreptat împotriva credinţei lui Dumnezeu. Indiferent ce lovituri am primit de la viaţă, mi-am dat seama, cu ajutorul cărţilor pe care le-am primit, că suntem aici pentru a trece prin toate, pentru a deveni cea mai bună versiune a noastră.

„Pentru mine, credinţa a fost o ancoră foarte puternică”

Tot timpul, pentru mine, credinţa a fost o ancoră. Eu când mă rog la Dumnezeu, îl văd ca şi pe partea mea părintească paternă pe care nu am avut-o. Mă rog la Dumnezeu ca şi cum ar fi tatăl meu care ar fi trebuit să mă susţină. Lucrurile astea mi le-a insuflat străbunica mea. Deşi avea doar două clase, ştia să citească şi îmi citea poveşti, îmi citea din cărţi religioase. M-a învăţat „Înger, îngeraşul meu”, „Tatăl nostru” şi „Crezul” le-am învăţat mai târziu. Inclusiv acum, la vârsta mea, spun „Înger, îngeraşul meu” şi mă conectez cu starea de copil şi cu starea de când eram cu străbunica mea.

Aşa cum îţi spuneam, pentru mine, asta a fost o ancoră foarte puternică. Nu sunt o persoană habotnică, sunt o persoană credincioasă. Pentru mine credinţa este în suflet şi tot ceea ce fac. Nu este doar într-o rugăciune sau într-un acatist. Fac şi lucrurile astea, dar încerc să fiu mai bună şi să fac bine. Se spune că Dumnezeu este în fiecare dintre noi, iar eu asta încerc, să mă conctez cu partea asta din mine, în tot ceea ce fac.

Oana Lis, despre lupta cu depresia: „Am făcut foarte multe pentru vindecarea mea, am fost la psihiatru, am făcut reiki”

Când ai ales să studiezi psihologia ai făcut-o pentru a te înţelege şi vindeca pe tine sau ţi-ai dorit foarte mult să ajuţi şi alţi oameni care au trecut poate prin ce ai trecut şi tu?

– Când am început să studiez psihologia, eu făceam deja dezvolatare personală, mergeam la constelaţii familiale, mergeam la psilolog, la reiki. Am făcut foarte multe pentru vindecarea mea, am fost la psihiatru. Mulţi oameni care au pe cineva în familie care se luptă cu depresia, cu anxietatea, nu ştiu cum să reacţioneze. Şi eu la rândul meu, am fost părăsită de mulţi oameni, alţii mi-au rămas alături. Ulterior s-au lovit şi ei de stările astea şi au revenit cu întrebări despre ele.

Pe mine m-a ajutat analogia asta, atunci când cineva suferă un accident de maşină, nu te duci la el şi îi spui să se ridice, deşi el e plin de sânge şi nu poată să meargă. Aşa se întâmplă şi când cineva trece printr-o traumă. Cum a fost la mine reprocesarea traumei pe care o credeam anulată în capul meu, dar aveam semne de stres posttraumatic. Nu suntem toţi psihologi sau terapeuţi. Dar simplul fapt că o prietenă merge cu tine la o cafea, la o plimbare în parc, chiar şi fără a discuta despre traumele tale, asta ajută foarte mult, trebuie să fii alături de omul cu probleme.

De ce s-a retras Oana Lis din peisajul monden: „Mă săturasem să mă prostesc pe la emisiuni”

Atunci când facem ceva, noi toţi avem o explicaţie raţională, dar şi una emoţională, pe care uneori o conştientizăm, uneori nu. Explicaţia mea raţională a fost că mă prinsese să merg la emisiuni, îmi plăcea, dar nu mai puteam să merg ca şi personaj. Mă săturasem să mă prostesc pe la emisiuni, dar televiziunea a fost ca un drog. Îmi plăceau apariţiile, faptul că mă întâlneam cu diverse persoane. Şi atunci m-am întrebat cine apare cel mai des la televizor şi anume, politicieni, astrologi, nutriţionişti, nimic nu-mi plăcea. Şi asa mi-a venit ideea să mă fac psiholog şi să mă invite lumea pe la emisiuni în calitate de psiholog.

Asta era explicaţia mea raţională. Explicaţia emoţională am înţeles-o ulterior. De fapt îmi doream să îmi înţeleg stările, să mă vindec. Apoi usor, uşor, au venit oameni spre mine, s-au îmbunătăţit relaţiile cu cei din jur, au venit şi alţi oameni care au vrut să lucreze cu mine. Având în vedere că la mine este prioritar să am grijă de Viorel, nu am timp să fac lucrul ăsta, dar cine vrea cu adevărat, reuşeşte să mă găsească pe reţelele sociale şi să discutăm, iar dacă nu pot eu, îi recomand pe cineva.

„Aveam şi câte 30 de atacuri de panică într-o zi, era foarte obositor!”

Ce ai învăţat despre tine după ce ai studiat psihologia?

– Am învăţat foarte multe lucruri despre care, din păcate, nu ne învaţă nimeni. Credeam că dacă am furie, sunt un om rău. Credeam că am gânduri negre pentru că sunt ciudată. Când de fapt, am aflat că sunt cărţi întregi scrise despre lucrurile astea. Am învăţat să-mi controlez stările de anxietate, atacurile de panică. Au fost dăţi în care aveam şi câte 30 de atacuri de panică într-o zi, era foarte obositor. Luni de zile mă duceam în fiecare seară la Spital la Floreasca, se săturaseră de mine. Acum în schimb, mi-e mult mai bine. Nu am mai avut un atac de panică de cel puţin cinci ani.

Cum merge cabinetul de psihologie, ai multe programări?

– În general lucrez cu femei pe dezvoltare personală. Acum, împreună cu o colegă psiholog, am făcut nişte workshopuri care vor fi o dată pe lună. Cred că avem nevoie de conectare fizică, mai ales de când cu pandemia. Noi suntem fiinţe sociale şi ne-am îndepărtat unul de altul. Sunt pe diferite teme, pe iubirea de sine, despre anxietate. Cine e interesat să ne cunoaştem, mă poate contacta pe reţele sociale şi să ne întâlnim la un workshop de dezvoltare personală.

„Tatăl meu m-a agresat din toate punctele de vedere posibile, şi fizic şi emoţional”

Spuneai că psihologia este cea care te-a ajutat să-ţi ierţi tatăl. Pentru ce l-ai iertat?

– Am tot discutat despre tema asta şi nu-mi face neapărat plăcere. Acum am puterea să discut despre asta fără să-mi dea nicio lacrimă, dar sunt oameni care mă judecă că discut lucrul acesta. În acelaşi timp, ştiu că sunt şi alţi oameni care au trecut prin asemenea traume, care au fost agresaţi. Tatăl meu m-a agresat din toate punctele de vedere posibile, şi fizic şi emoţional.

Dacă ne uităm la ştiri de exemplu, vedem că lucrurile astea se întâmplă foarte des şi întotdeauna e cineva din familie vinovatul. Eu am discutat despre lucrul acesta pentru cele care rezonează cu mine, să ştie că şi altora li s-a întâmplat. În străinătate, în America cel puţin, persoane cunoscute discută foarte liber despre lucrurile astea şi nu sunt stigmatizate şi sunt susţinute. Nu văd de ce, dacă eşti o persoană cunoscută, trebuie să discuţi doar despre cu ce creme te dai pe faţă sau la ce evenimente ai mai mers. Sunt frumoase lucrurile astea, îmi plac şi mie, dar hai să discutăm şi despre suflet şi să ne susţinem autentic.

Oana Lis, diagnosticată cu o formă de cancer

Recent ai povestit că ai primit încă o lovitură şi ai fost diagnosticată cu o formă de cancer. Povesteşte-ne te rog, ce ai simţit în momentul în care ai primit diagnosticul?

– Da, am avut o formă de carcinom pe piele, durează cam şase luni până se vindecă cicatricea respectivă. Mă dau cu nişte creme speciale, mai merg la control din când în când. Şi îndemn toate femeile să fie atente la sănătatea lor, să ne facem toate controalele. Din păcate, statul nu ne susţine aşa cum trebuie. Chiar şi eu m-am chinuit, vrând să fac cu mai puţin bani, pentru că şi aşa costă foarte mult tratamentul lui Viorel. Corpul reacţionează şi ne dă semne de la început atunci când apare o boală, dar noi nu îl ascultăm şi ajungem uneori prea târziu din păcate.

„Nu pot să-mi dau seama cum poţi să râzi de boala cuiva sau de un asemenea diagnostic”

Ai ales să treci prin această cumpănă singură, spuneai că au ştiut doar câteva persoane apropiate. De ce?

– Şi eu am dreptul la viaţă intimă. Şi chiar dacă pare că discut liber despre toate, sunt şi oameni care m-au suţinut, dar şi oameni care comentează aiurea. Inclusiv după ce am declarat lucrul acesta, au fost persoane care mi-au trimis mesaje urâte. Nu pot să-mi dau seama cum poţi să râzi de boala cuiva sau de un asemenea diagnostic. Tocmai de aceea am încercat să mă feresc.

Cum a fost intervenţia şi cum te simţi acum?

– Am ales să mă operez la o clinică particulară, mă simt bine acum. Bineînţeles că au fost foarte multe emoţii, dar trebuie să-ţi alegi un medic în care ai încredere, un medic empatic, cu care poţi colabora.

Cine i-a fost alături Oanei Lis în ziua operaţiei

Cine ţi-a fost alături în acele momente?

– În primul rând credinţa în Dumnezeu, puterea mea interioară. Şi efectiv, în ziua respectivă, o prietenă de-ale mele a stat în stand by pentru că l-am lăsat pe Viorel singur acasă. Eu fiind acolo, nu puteam să plec oricând cu tăietura neînchisă să vin acasă. I-am lăsat lui Viorel tot ce îi trebuie, mâncare, medicamente şi dacă ar fi fost nevoie şi de altceva, am avut sprijinul acelei prietene, care este şi naşa mea de cununie, Iulia.

Te-ai temut vreodată pentru viaţa ta sau cu fiecare problemă de sănătate care apare îţi e mai teamă că îl vei lăsa singur pe Viorel?

– Da, bineînţeles că se poate întâmpla oricând oricui o problemă de sănătate sau un accident. Sper totuşi ca Dumnezeu să mă ţină în putere şi să am grijă de amândoi cât mai mult timp.

Oana se dedică în totalitate îngrijirii lui Viorel Lis: „Îl îngrijesc singură pentru că pot să fac asta şi mi-am asumat să fac asta”

Spune-ne te rog cum se mai simte domnul Viorel Lis? Ai pe cineva care te ajută să te ocupi de el sau îl îngrijeşti singură?

– Domnul Viorel Lis este acum la ora de masă. Aşteaptă să devin doamna asistentă Oana (n.red. râde), adică să îi iau tensiunea, îi iau oxigenul. Este acasă cu mine, i-am dat să mănânce, încerc să-i fac un meniu cât mai sănătos pentru diabetici. La o anumită vârstă devii ca şi un copil. Uite acum i-am dat o supă cremă, pare ciudat, dar e foarte sănătoasă. Am grijă de el cum pot. Îl îngrijesc singură pentru că pot să fac asta şi mi-am asumat să fac asta.

Oana Lis, acuzată că stă cu Viorel din interes: „Prietenii lui Viorel îl sfătuiau să mă lase”

Ce le-ai spune acum, acelor care nu au crezut în relaţia ta cu Viorel la început şi te acuzau poate, că stai cu el din alte motive?

– Nu sunt supărată pe nimeni, dar n primul rând aş spune să încetăm să mai fim superficiali. Să punem o etichetă cuiva. Erau persoane din cercul lui de prieteni care îl sfătuiau să mă lase. Când oamenii văd două persoane fericite împreună, intervine o invidie . Chiar şi dacă am fi avut aceeaşi vârstă tot ar fi existat discuţii. Acele persoane au dispărut, dar ar fi vrut ca Viorel să fie singur, să fie uşor de manipulat. Nu am ce să le zic decât să nu mai fim superficiali, să nu mai judecăm oamenii. Nu ştim ce e în sufletul unui om şi nu cred că cineva mă cunoaşte cu adevărat.

Oana Lis nu-şi concepe viaţa fără Viorel: „Mi-ar fi foarte greu, m-aş muta din ţară”

Te gândeşti vreodată cum îţi va fi viaţa fără el?

– Mi-ar fi foarte greu fără Viorel, cred că m-aş muta în străinătate. Aici, în Bucureşti, toate străzile îmi aduc aminte de el, am foarte multe amintiri. Sunt peste 23 de ani de relaţie, de timp petrecut împreună, de umblat prin Bucureştiul ăsta. Cred că m-aş muta din ţară.

Pentru ce îi eşti astăzi recunoascătoare lui Viorel?

– Pentru că plângeam noaptea când m-a cunoscut, aveam stări de anxietate, ieşite din comun, ţipam. El a fost alături de mine fără să mă judece şi asta m-a vindecat, m-a salvat.

Oana Lis, despre procesul de adopţie. Îl face sau nu tătic pe Viorel Lis?

În 2022 declarai că îl vei face tătic şi îţi vei îndeplini un mare vis…în ce stadiu mai este procesul de adopţie? Mai ai dorinţa de a avea şi propriul copil?

– Din păcate cu procesul de adopţie, eu am făcut tot ce ţine de mine, acum statul trebuie să facă şi el. Sistemul merge foarte greu nu numai la mine. Sunt grupuri de adopţie pe facebook în care oamenii se plâng de lucrul acesta. Legea s-a schimbat, nu e în favoarea celor care aveau dosare. Dar la fel, mă bazez nu pe stat, ci pe Dumnezeu şi ştiu că atunci când va fi momentul potrivit, se va întâmpla. Nici eu nu am forţat lucrurile, fiind ocupată cu toate problemele, dar nu am renunţat la idee. Nu sunt genul care să renunţ atunci când am luat o decizie. Cât despre dorinţa de a avea propriul copil, aş putea încerca să fac un FIV, dar nu ştiu ce să zic, nici da, nici nu. Aş putea iubi la fel de mult şi un copil adoptat, nu trebuie să fie neapărat al meu.

Te simţi vreodată singură?

– Acum nu, dar am avut momente atunci când eram în depresie. Când eşti depresiv, poţi să fii înconjurat de o sută de oameni, dar tu tot singur te simţi. Dar asta este o stare care trece, însă trebuie să discuţi cu cei din jur şi să cauţi sprijin.

Dacă ar fi posibil, ce perioadă din viaţa ta ţi-ar plăcea să retrăieşti?

– Perioada de la începutul relaţiei cu Viorel. A fost foarte frumos, călătoream, era şi el în putere, era chiar frumos.

Care este cea mai mare frică a ta?

– Acum nu mai trăiesc cu frici. Trăiesc într-o stare de iubire, de acceptare şi de asumare.

Oana Lis, mereu cu zâmbetul pe buze: “M-am educat să fiu aşa haioasă”

Ce te face să zâmbeşti în fiecare zi?

– Felul meu de a fi! Probabil şi că sunt jumătate olteancă. M-am şi educat să fiu aşa haioasă. Eu zâmbesc în fiecare zi, fac glume peste tot unde mă duc, la coadă la farmacie, la supermarket, pe stradă. Dacă te uiţi în jurul tău, sunt multe motive şi să plângi şi să zâmbeşti. Dar hai să zâmbim mai bine!

Ce nu ştie lumea despre Oana Lis?

– Ce nu ştie lumea despre Oana Lis e mai bine să nu ştie ( n.red. râde ). Nu trebuie să ştie lumea totul despre mine sau despre cineva. Aşa cum spuneam şi mai devreme, lumii nu-i pasă cu adevărat. Lumea vorbeşte, comentează, unii te vorbesc de bine, unii de rău. Deci e mai bine să rămână aşa!