Oana Roman și fiica sa, Isabela, sunt extrem de apropiate. De altfel vedeta încearcă să fie alături de ea atât cât poate, având în vedere că aceasta a trecut printr-o perioadă dificilă după separarea părinților.
Acum, sărbătorile bat la ușă, iar cei mai mulți copii pregătesc deja scrisoarea pentru Moș Crăciun. Și Isabela, fiica Oanei Roman a scris deja câteva rânduri. Ce își dorește însă aceasta? Vedeta a fost extrem de emoționată.
Într-o postare pe contul personal de socializare, Oana Roman le-a povestit fanilor săi ce dorințe are fiica sa. În scrisoarea adresată lui Moș Crăciun, Isabela a cerut în primul rând cadouri pentru mama sa.
Se pare că fiica vedetei crede în Moș Crăciun, astfel că i-a trimis și o scrisoare. În rândurile notate, aceasta cere câteva lucruri mărunte pentru ea, care de altfel nu sunt nici scumpe povestește vedeta.
Pe de altă parte, se pare că Isa își dorește lucruri ceva mai costisitoare pentru mama sa. Mai exact, se pare că aceasta i-a cerut lui Moș Crăciun o vacanță în Maldive pentru mama ei.
Deși vedeta i-a explica fiicei sale că Moș Crăciun nu aduce cadouri adulților, se pare că acest lucru nu a funcționat. Chiar și așa, aceasta preferă să nu stricte anumite ”credințe” când vine vorba de fiica sa.
„Isabela încă crede în Moș Crăciun. I-a scris o scrisoare în care îi cere diverse pentru ea, lucruri deloc scumpe și îi cere și pentru mine lucruri scumpe cum ar fi o vacanță în Maldive. Ea știe ce-mi doresc doar că nu știe că nu Moș Crăciun mi le-ar cumpăra, ci tot eu.
Ieri i-am spus că Moșul nu prea mai aduce cadouri adulților ca să fie pregătită că pentru mine nu vor fi sub brad cadourile cerute de ea. I-am spus că probabil voi primi ceva simbolic. Nu am mințit-o în viața mea pe Isa, dar asta cu Moșul… Sunt minciuni justificate, nu?”, a scris Oana Roman, pe Instagram.
Menționăm faptul că deși are doar 10 ani, Isabela deja își câștigă o parte din bani singură. De altfel chiar vedeta povestea la un moment dat că suma încasată de fiica ei e mai mare de patru ori decât pensia alimentară plătită de Marius Elisei.