Fiica fostului premier al României Petre Roman, Oana Roman, a ajuns din nou în vizorul fanilor de pe rețelele de socializare. De această dată influencerița a fost criticată pentru că și-a cumpărat pantofi Chanel de peste 3.000 de lei. Șatena le-a oferit și un răspuns.
Oana Roman se numără printre persoanele publice care primește constant comentarii negative de la oameni. În urmă cu puțin timp vedeta a împărtășit cu internauții faptul că și-a achiziționat o pereche de mocasini de la un brand celebru.
A scos din buzunar mai bine de 3.000 de lei pentru niște încălțări de la Chanel. Unii au criticat-o pentru alegerea făcută, subliniind că par de bărbați și că nu au nimic feminin. Alții au sugerat că nu i-ar purta niciodată, nici dacă i-ar primi pe gratis.
Mulți au fost de părere că sunt bătrânicioși, cu toate că fac parte dintr-o colecție clasică. Pantofii negrii nu se demodează și pot fi asortați la numeroase ținute vestimentare. În plus, au existat și persoane care au criticat-o pentru că a plătit prea mulți bani.
Cu toate acestea, Oana Roman nu a stat prea mult pe gânduri și le-a răspuns răutăcioșilor. Influencerița a dat de înțeles că cei care o urmăresc nu vizualizează până la capăt clipurile sale, însă sar să o atace cu tot felul de mesaje negative.
„Așa-i că nu ai citit și nici nu ai ascultat atent? E inimaginabil pentru mine cum oamenii efectiv nu pot procesa un minim de informație. Nu am cerut părerea nimănui”, a scris vedeta pe pagina de Instagram.
„Au fost la reducere la 3.000 și ceva de lei. Comentariul cu nr 20349484 în care nu s-a înțeles ce spun. Înspăimântător… îngrijorător și periculos”, a completat Oana Roman în comentariile de pe rețelele de socializare.
Oana Roman s-a arătat extrem de deranjată de faptul că a primit multe mesaje de la oameni care îi spuneau că ce și-a achiziționat nu se poate încadra în categoria balerini. Influencerița susține că internauții nu au înțeles ce a vrut să transmită.
Vedeta a subliniat că a vrut foarte mult să-și ia balerini, însă din cutie a scos o pereche de loafers / mocasini. Aceștia sunt confecționați, în general, dintr-un material rezistent și au un toc foarte mic, de 4-5 cm.
„Înțeleg frustrarea, dar nu dă nimeni pantofi Chanel gratis”, a ținut să mai adauge Oana Roman, după ce i s-a atras atenția că a primit cadou această pereche de încălțăminte și că nu a achitat niciun ban pentru ea.