Life

Oana Roman, nervi și certuri cu fanii pe Instagram. Totul a pornit de la vaccin

23.01.2021 | 17:30
Oana Roman nervi si certuri cu fanii pe Instagram Totul a pornit de la vaccin
ADVERTISEMENT

Oana Roman a avut parte de momente tensionate pe Instagram. Totul a început după ce fiica fostului premier a încercat, fără să și reușească, să-și programeze mama, Mioara Roman, la vaccin.

Oana Roman s-a declarat revoltată pe modul în care este manageriată campania de vaccinare și de faptul că a reușit să găsească locuri libere pentru mama acesteia, care are mai multe afecțiuni cronice, abia în aprilie. Ea a povestit pățania pe InstaStory.

ADVERTISEMENT

Lucrurile au luat amploare când au apărut unii urmăritori ai vedetei care nu au fost de acord cu spusele acesteia. Oana a răbunit, iar mesajele pe care le-a distribuit au ofensat internauții.

Oana Roman, nervi și certuri cu fanii pe Instagram. Totul a pornit de la vaccin

În prima instanță, vedeta s-a arătat revoltată pe statul român și a dezvăluit și motivul: „nu am reușit să o programez pe mama la vaccin, pentru că nu am găsit loc la rapel. Nu la o distanță rezonabilă de casă, pentru o femeie de 80 de ani cu multiple afecțiuni cronice”.

ADVERTISEMENT

„M-am lăsat păgubașă. Eu nu am pile și nu caut pârghii ca să primesc o programare pentru mama, care chiar are nevoie de acest vaccin. Mulțumesc, România! De abia să trăiesc într-o țară civilizată. Aici vom fi civilizați peste multe generații”, a adăugat fiica fostului premier la InstaStory.

Oana a continuat criticând oamenii care s-au vaccinat acum, fără să facă parte din categoriile angajaților din spitale sau a celor cu afecțiuni cronice. „Eu nu înțeleg pe ce criterii se vaccinează unii care nu sunt în etapa a doua a vaccinării. Sunt tineri, nu sunt doctori și nici în alte categorii selectate”.

ADVERTISEMENT

„Mama are 80 de ani și multe boli cronice și nu am găsit loc decât în aprilie. Cum facem? Aș dori un răspuns oficial. Am văzut și colegi din presă și TV care s-au vaccinat. Bravo lor! S-au descurcat. De mine nu mai zic, dar pentru mama ar fi obligatoriu să aibă loc acum, nu în aprilie”, a scris ea pe Instagram.

Oana Roman, oripilată de modul în care gândesc oamenii

Acesta este doar începutul scandalului. Răspunsul pe care îl dorea a venit de la fani, nicidecum oficial. Aceștia i-au transmis, printre altele, că oamenii bătrâni ar trebui să mai stea și acasă, dar și că ar trebui vaccinați tinerii, care, oricum, au mai multe șanse de supraviețuire decât ceilalți.

ADVERTISEMENT

Răspunsul i-a cauzat vedetei o adevărată criză de nervi: „țara asta este țara în care mi se explică faptul că e ok ironia despre cum arată un om. România este țara în care se confundă bullyingul agresiv cu ironia și umorul. Țara în care unii oameni își cresc copiii spunându-le că e ok să facă mișto de cum arată alții. Țara în care jignirile, abuzul verbal și bătaia de joc sunt considerate ironie! Bravo România! Ești pe drumul cel bun către civilizație”, a spus ea.

Oana Roman a continuat postând mesajele care i-au fost trimise, însoțite de comentarii: „iată cum gândim! Bătrânii să stea acasă, să și moară, eventual. Să scăpăm de ei, să zică mersi că au trăit atât. Așa gâdesc unii. Este atât de periculos, încât oamenii care gândesc așa ar trebui să fie cumva trași la răspundere! Sunt oripilată!”

ADVERTISEMENT
Tags: