Patricia Noarbe, soția celebrului milionar spaniol, Marcos Llorente, este una dintre cele mai frumoase partenere de fotbaliști. E urmărită de multe persoane care doresc să afle care este rutina ce o menține în formă maximă. Iată ce face, de fapt, tânăra de trei ori pe săptămână pentru silueta de vis.
Jucătorul de fotbal spaniol, Marcos Llorente (31 ani), a fost luat în colomator după ce a făcut o postare neașteptată în mediul online. Sportivul s-a afișat într-o ipostază care i-a făcut pe mulți să-și dea cote. A uimit datorită faptului că a consumat o sticlă de vin care se ridică la un preț exorbitant.
Milionarul câștigă foarte mulți bani, având o avere considerabilă în conturile bancare. În plus, starul lui Diego Simeone este un familist convins. La brațul său apare o parteneră de viață superbă. Ea poate avea cu mare succes o carieră pe podiumurile de modă, deși a devenit mamă în urmă cu un an.
Patricia Noarbe (29 de ani) este o femeie frumoasă și extrem de rafinată. Soția mijlocașului de la Atletico de Madrid este urmărită de peste 270.000 de persoane pe rețelele de socializare. Acolo îi ține la curent pe internauți cu programul ei. Acesta o ajută să revină la formele de invidiat de dinainte de sarcină.
Are o rutină simplă de la care nu se abate. Tânăra susține că nu este nevoie de foarte mult timp petrecut în sala de fitness, ci de doar trei ore pe săptămână. Soția lui Marcos Llorente are un stil de viață sănătos și echilibrat, care include atât partea fizică, cât și pe cea mentală. Fotbalistul o susține în tot.
„Cele mai eficiente antrenamente din viața mea. De un an mă antrenez doar trei ore pe săptămână, dar cu eficacitate și concentrare absolută, reușind ca rezultat să mă simt puternică, agilă și plină de energie, fetelor. Eficiența este lenea inteligentă”, a afirmat Patricia Noarbe, pe Instagram.
Frumoasa parteneră a lui Marcos Llorente este adepta mișcării de foarte multă vreme. Soția internaționalului spaniol adoră să iasă la alergat cu prietenele sale, dar nu uită nici de exercițiile fizice care o ajută să aibă un tonus bun și să nu depună kilograme în plus.
Printre cele mai importante pentru șatenă se numără cele care pun accentul pe forță și rezistență. Hyrox este o modalitate specială care combină alergarea cu exercițiile, abordarea vedetei fiind una adaptată conform programului său încărcat, mai ales de când a devenit mamă.
„N-am mai concurat în ceva de când făceam scrimă în adolescență și mi-a plăcut să simt din nou acea energie și esență pe care le-am văzut pe Hyrox. Produc o experiență grozavă și mai ales pentru că am trăit-o alături de echipă.
Familia și prietenii au fost alături ca întotdeauna în orice lucru mărunt pe care îl fac, e prețios și îl prețuiesc infinit”, a mai notat tânăra, pe social media.