Obiceiul la care e bine să renunți dacă ai peste 50 de ani poate îl ai și tu. Totodată, e posibil să nu ai o stare prea bună și să acumulezi și câteva kilograme nedorite, tocmai din cauza lui.
Odată cu înaintarea în vârstă, corpul nostru trece prin niște modificări. Tocmai din acest motiv, sunt alimente le care e bine să renunțăm și totodată, sunt lucruri pe care e bine să începem să le facem.
În special femeile care au peste 50 de ani trebuie să țină cont de următoarele sfaturi. De la această vârstă e recomandată mai multă mișcare și totodată, o atenție sporită la anumite alimente.
Obiceiul la care e bine să renunți dacă ai peste 50 de ani este consumul de zahăr. Poate ai observat și tu că după o anumită vârstă e dificil să duci o luptă constantă contra kilogramelor acumulate. Aceasta nu este însă una imposibilă.
Dacă ai renunța la o cantitate semnificativă de zahăr pe o consumi, totul se poate schimba. Cei de la Healthdigest au analizat mai multe studii. Iar potrivit acestora, persoanele care în mod normal mănâncă sănătos ar putea să înregistreze și ele câteva kilograme în plus după împlinirea vârstei de 50 de ani.
De vină sunt în primul rând hormonii, dar și metabolismul. Ambele se schimbă treptat. Astfel, dacă o persoană consuma în mod normal 2.200 de calorii pe zi la 40 de ani, la 50 de ani consumul trebuie redus cu cel puțin 200 de calorii pe zi din acest total.
Iar în acest caz, cel mai mare dușman este zahărul. Poftele apar și ele, iar fix cele mai delicioase gustări sunt cele mai periculoase atât pentru siluetă, cât și pentru organism. După 50 de ani, corpul nu mai poate să ”lupte” atât de mult cu zahărul.
Asta înseamnă probleme de sănătate precum diabet. La acesta se mai adaugă și mai multă grăsime în jurul taliei. Astfel, e bine să renunți la acest obicei dacă ai peste 50 de ani, astfel încât să te simți mai bine.
Un studiu publicat în 2023 în BMJ a constatat că un adaos de 100 de grame de zahăr adăugat pe zi poate duce la o creștere în greutate de două kilograme la fiecare patru ani. Soluții există însă în orice situație.
Creștere în greutate poate fi anulată, spre exemplu, prin adăugarea a 10 grame de fibre în dieta zilnică. Totodată, e recomandat ca în loc de băuturi zaharoase sau legume bogate în amidon să optezi pentru cereale integrale, fructe, dar și legume. Iar rezultatele se vor vedea în doar câteva săptămâni.