Diana Ciucă este de patru ani portar la Rapid. Tânăra pune preț pe odihnă, relaxare, dar și pe antrenamente. Și recunoaște că un obiect foarte important din viața sa este chiar banalul telefon mobil.
Sportiva dezvăluie că nu se desparte de telefonul ei până la startul meciurilor. De asemenea, încălzirea și-o face pe melodiile sale preferate și petrece mult timp și pe grupul de WhatsApp, unde există mai mulți membri.
Diana Ciucă recunoaște că adoră somnul și că are nevoie de telefon ca să se trezească. Totodată, când rămâne fără dispozitivul său, aceasta nu renunță până nu îl găsește. Iar pentru ea, conectarea este esențială.
„WhatsApp, pentru că mă ține conectată. Am grup cu familia, cu toată familia, și partea logodnicului, și partea mea. Consider că e un grup funny“, a dezvăluit tânăra, conform as.ro.
Și tot telefonul face parte și din rutina ei zilnică de antrenamente. Aceasta se folosește de aplicațiile pe care le are pentru a se putea concentra și antrena, astfel încât să fie pregătită pentru fiecare meci.
„Am câteva aplicații care sunt cu joculețe interactive, de memorie, de concentrare și o folosesc și în felul ăsta pentru antrenament“, a mai dezvăluit portarul de la Rapid.
Iar înainte de fiecare meci, Diana Ciucă are deja o rutină. Timp de aproape 15 minute, aceasta ascultă muzica preferată și se încălzește pe ritm. Are și câteva melodii în playlist, pe care le ascultă de fiecare dată.
Acest obicei, deși poate părea banal la prima vedere, o ajută pe tânără să dea tot ceea ce are mai bun pe teren. Drept urmare, aceasta nu e pregătită prea curând să renunțe la rutina sa.
„Am o rutină de undeva 10-15 minute, în care îmi place să ascult muzică și să mă încălzesc pe ritm. Una care nu lipsește niciodată e cea de la Pitbull, cu Time Of Our Lives, pot să spun că e și o manea acolo sigur, da, apoi urmează Shakira“, a mai dezvăluit ea.
Menționăm faptul că anul 2025 a fost un an cu adevărat deosebit pentru Diana Ciucă. Tânăra și iubitul ei s-au logodit în luna septembrie și sunt în culmea fericirii.
De altfel chiar ea a dezvăluit că trăiește o frumoasă poveste de dragoste. Data nunții nu e încă stabilită oficial, însă cei doi au deja câteva planuri în minte pentru marele eveniment.
„Suntem amândoi olteni. La noi se dansează mult, și hore, și sârbe. Nu foarte complicate, dar mă descurc un pic. Pentru dansul mirilor nu știu, o să vedem. Deocamdată nu ne-am ales coregrafia. Dar nu cred că o să fie un simplu vals”, a declarat portărița de la Rapid.