Life

Obiectivul turistic din București care va fi închis în următorii ani. Era un simbol al Capitalei în fiecare vară

În următorii ani, obiectivul turistic din București, apreciat de mulți locuitori și turiști vara, va fi închis. Care este motivul.
11.06.2025 | 23:56
Obiectivul turistic din Bucuresti care va fi inchis in urmatorii ani Era un simbol al Capitalei in fiecare vara
Un îndrăgit obiectiv turistic din București va fi închis pentru câțiva ani. Sursa foto: Hepta/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Obiectivul turistic din București, apreciat de foarte mulți locuitori și turiști vara, va fi închis pentru câțiva ani, din cauza lucrărilor de reabilitare din zonă. Numeroase spectacole au avut loc aici în serile de vară.

Obiectivul turistic din București care se închide pentru câțiva ani

Au început oficial lucrările la Planșeul Unirii, însă anunțul vine și cu o veste proastă pentru bucureșteni. Începând de marți, 10 iunie, fântânile arteziene din Piața Unirii au fost oprite și dezafectate.

ADVERTISEMENT

În următorii trei ani, bucureștenii și turiștii nu vor mai vedea “Simfonia Apei”. Zona Unirii a intrat oficial într-un amplu proces de reabilitare. Proiectul include reconstrucția Planșeului Unirii, dar și modernizarea cuvei Dâmboviței, precum și refacerea rețelelor edilitare. Este vizată și reamenajarea completă a spațiilor pietonale și verzi.

După finalizarea acestui proiect, centrul Capitalei va fi complet transformat, la fel ca modul în care bucureștenii vor circula în zonă. Spectacolele “Simfonia Apei” au fost oprite întrucât siguranța oamenilor reprezintă o prioritate în contextul desfășurării lucrărilor.

ADVERTISEMENT

“Știu că mulți dintre dumneavoastră le îndrăgesc, pentru că ne fac serile de vară mai frumoase și mai răcoroase, însă trebuie să fim conștienți că siguranța oamenilor este mai presus de orice.

Prin urmare, este absolut necesar să refacem Planșeul Unirii, chiar dacă, pentru o perioadă, nu ne vom mai putea bucura de ‘Simfonia apei’”, a fost mesajul transmis de Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Lucrările începute pe 10 iunie sunt estimate să dureze aproximativ trei ani. Primele intervenții au loc în zona Hanului lui Manuc și în fața magazinului Unirea. Traficul din zonă este afectat deja de lucrări.

ADVERTISEMENT

Splaiul Independenței a fost parțial închis. STB București a început devierea mai multor linii, iar în prezent este în lucru un drum provizoriu, pentru evitarea traficului aglomerat.

“La final, vom avea o structură complet nouă, mai sigură și modernă. Vom reuși inclusiv joncțiunea dintre cele două axe majore de tramvai ale Bucureștiului, ceea ce nu este posibil în prezent”, a mai spus primarul Sectorului 4.

Edilul a precizat, de asemenea, și care vor fi rutele ocolitoare pentru șoferi. “ Dinspre Corneliu Coposu și Universitate – urmați drumul provizoriu prin Parcul Unirii.

De pe Calea Victoriei – urmați traseul: Națiunile Unite – Palatul Parlamentului – Bulevardul Unirii.

Dinspre Eroilor – faceți dreapta pe bulevardul Libertății, apoi stânga pe bulevardul Unirii”, a mai scris Daniel Băluță.

Tags: