Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Observatorul de la Slobozia – Dinamo rupe tăcerea: “M-a sunat Gino Iorgulescu. Așa s-a decis să jucăm”. Exclusiv

Observatorul partidei Slobozia - Dinamo a explicat la FANATIK SUPERLIGA cum s-a decis ca jocul să se desfășoare și a precizat că a fost sunat și de Gino Iorgulescu.
05.10.2025 | 16:35
Observatorul de la Slobozia  Dinamo rupe tacerea Ma sunat Gino Iorgulescu Asa sa decis sa jucam Exclusiv
Observatorul de la Slobozia - Dinamo, sunat de Gino Iorgulescu înainte de meci. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Întâlnirea Slobozia – Dinamo 0-1, din etapa a 12-a a SuperLigii, s-a disputat pe un teren foarte greu și pe o ploaie torențială în prima repriză, iar observatorul de joc a avut o discuție cu Gino Iorgulescu înainte de start.

Gino Iorgulescu l-a sunat înainte de meci pe observatorul de la Slobozia – Dinamo

Intrat prin telefon la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, Paul Cazan, observatorul de joc la duelul de la Clinceni, a mărturisit că hotărârea ca meciul să se joace nu i-a aparținut, singurul care poate decide acest lucru este arbitrul de centru.

ADVERTISEMENT

”A plouat, au ieșit arbitrii pe teren, au aruncat mingea și dacă mingea sare în anumite porțiuni ale terenului, ei au zis că se poate juca. Arbitrul de centru decide dacă se joacă meciul sau nu. Decizia lui (n.r. – centralul Rareș Vidican) a fost că se poate juca. De ce a fost tevatură că acolo, la fața locului, nu a zis nimeni nimic.

(n.r. – Cei de la Dinamo au spus că nu e normal să se joace în astfel de condiții) De ce n-au zis atunci, de ce nu au venit să spună înainte de joc? Arbitri au spus că se poate juca. Au cerut să se mai scoată apa, erau vreo 3-4 băltoace.

ADVERTISEMENT

M-a chemat și mi-a spus că dă drumul la joc. Eu nu aveam un cuvânt mai puternic decât arbitrul. Putea să fie doar o părere a mea în privința disputării jocului, restul arbitrul decide.

ADVERTISEMENT

(n.r. – V-ați fi putut consulta și cu altcineva, cu președintele LPF sau cu cineva din Federație?) M-a sunat domnul Iorgulescu și mi-a zis să văd, să fiu atent dacă se poate juca. Era cam cu o oră înainte de joc, dar după aceea au dat apa afară. Repriza a doua a fost mai bun terenul că s-a mai oprit și ploaia”, a declarat Cazan.

Observatorul de joc, mulțumit că gazonul de la Clinceni a rezistat

Fost fotbalist cu peste 450 de meciuri pe prima scenă a României, Paul Cazan a recunoscut că gazonul a rezistat mai bine decât se aștepta toată lumea și a menționat că pe vremea sa se juca pe terenuri și mai proaste.

ADVERTISEMENT

”(n.r. – E normal să se joace meciurile pe terenurile acestea?) Noi, ăștia mai în vârstă, am jucat și pe terenuri mai grele decât ăsta. Acum, cu terenurile astea bune de peste tot, e mai greu să spui că nu se poate juca. A fost cam puternică ploaia pentru terenul ăla că drenajul nu a mai făcut față.

Dacă nu aveau drenajul bun, la cât a plouat, trebuia să fie inundat terenul. La început echipele nu erau mulțumite de gazon, dar pe parcurs văd că l-au refăcut bine. Nu mai sunt nemulțumiri.

(n.r. – După meci ați mai avut vreo nemulțumire din partea celor două echipe?) Nu. Vă închipuiți că Dinamo a fost mulțumită că a câștigat, ceilalți nu mi-au zis nimic mai ales că au fost gazde.

Aia cu băncuța a fost o metodă ca să scoată mai repede apa, dar nu a fost prea bună că trebuia să fie mai lată și să nu se miște. S-a întâmplat la fel odată la Mogoșoaia, pe terenurile de antrenament, dar atunci a stat un om pe băncuță și au scos apa imediat”, a afirmat Cazan, la FANATIK SUPERLIGA.

Președintele lui Dinamo a luat foc din cauză că partida nu a fost amânată

Andrei Nicolescu a tunat la finalul întâlnirii de la Clinceni și a spus clar că jocul trebuia amânat din cauza condițiilor meteorologice. El a precizat că sănătatea jucătorilor a fost pusă în pericol.

”Trebuie să tragem un semnal de alarmă. Eu nu vreau să fiu părtaș la așa ceva. Toți cei care suntem implicați ar trebui să nu mai permitem așa ceva, în primul rând pentru sănătatea jucătorilor. Ne compromitem toți, de la Federație până la cluburi, acceptând aceste compromisuri. Ne facem de râs.

Asta înseamnă că ne compromitem. Prima repriză nu a fost fotbal. Dacă vrem să rămânem în urmă cu 20 de ani și să spunem că merge și așa, putem accepta. Aș putea să tac și să spun că am câștigat, dar nu vreau să mă compromit.

Cineva de la AFAN trebuia să pună piciorul în prag și să spună că nu se poate. Doar arbitrul dă drumul la meci dacă se poate juca. Mai există anumite foruri care sunt implicate. Noi nu asta ne dorim, ne dorim fotbal. Sunt mulțumit de atitudinea băieților, pentru că au luptat, dar cu riscuri mari. Riscuri au fost și la Slobozia, nu e doar de Dinamo”, a explicat Nicolescu.

Detalii despre hotărârea de a se juca meciul Slobozia - Dinamo