Sport

Octavian Popescu e cerut în echipa de start a României: „E în stare să transforme presiunea în energie!”

MM Stoica îl cere pe Octavian Popescu în echipa de start a naționalei României, spunânc că puștiul FCSB-ului poate transforma presiunea în energie.
07.06.2022 | 21:51
Octavian Popescu e cerut in echipa de start a Romaniei E in stare sa transforme presiunea in energie
Octavian Popescu e titular în premieră în echipa națională a României. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Managerul general al vicecampioanei României este de părere că Edi Iordănescu nu are încredere în Octavian Popescu, motiv pentru care nu l-a titularizat încă.

Octavian Popescu e cerut în echipa de start a României

MM Stoica îl cere pe Octavian Popescu în echipa de start a naționalei României, fiind convins că puștiul poate să schimbe fața „tricolorilor”: „El nu crede în Octavian Popescu cum credem noi în el. Ar trebui să creadă, dar asta e… nu vrea să își pericliteze postul.

ADVERTISEMENT

Octavian e un copil la care presiunea are convertor. E în stare să transforme presiunea în energie. Nu l-am văzut niciodată speriat la meciurile importante”.

„Nu îl ia în seamă selecționerul. Poate că îl ține pentru meciurile de pe teren propriu. Eu nu aș împărți jucătorii în meciuri de pe teren propriu și în cei care pot juca meciuri în deplasare.

ADVERTISEMENT

E cam speriat de meciul cu Bosnia. Abia aștept să văd ce va fi”, a mai spus MM Stoica, la TV OrangeSport.

„Îl ai pe Maradona și nu îl bagi?”

Gigi Becali a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK, în care și-a exprimat nemulțumirea după ce selecționerul nu l-a folosit pe Octavian Popescu la meciul cu Muntenegru:

ADVERTISEMENT

„Ce să spun despre meci? Sunt de acord cu ce a spus Gică Popescu, ăia nici nu voiau să ne bată. Eu nu vreau să îl cert pe Edi Iordănescu sau să spun altceva, dar tu îl ai pe Maradona şi nu îl bagi în echipa Argentinei?

Noi nu am avut ocazii de poartă. Păi Tavi Popescu este cel mai bun jucător din Liga 1. La vârsta lui îţi câştigă meciuri singur. Vreodată la naţionala Argentinei, Maradona a fost lăsat pe bancă?”.

ADVERTISEMENT

„Nu ştiu ce a vrut Edi, dar cum să îl laşi pe Tavi Popescu pe bancă? Păi el e Maradona, Messi, Neymar. Este geniu, îţi câştigă meciurile de unul singur. Noi n-am avut ocazii cu Muntenegru”, a mai spus Gigi Becali.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 2,50 este cota pentru „1 solist” la meciul România – Finlanda. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT