Cu eurogolul lui Octavian Popescu și cu… frâna de mână, FCSB a ratat recordul lui CCA. Vae Victis!

În anul 1956, CCA obținea cea mai mare victorie pe terenul lui Dinamo, cu scorul de 4-0, iar noile „inițiale” roș-albastre au fost la un pas de reeditare, în momentul în care adversarii istorici sunt fremătați de spectrul retrogradării.

Furtunos a început derby-ul din „Groapă”, unde lui Octavian Popescu nu i-au trebuit decât două minute pentru a aplica o tăietură de stilet peste sufletul muribundei eterne rivale! „Vae victis!”, vai de cei învinși, aveam să exclamăm cei care așteptam un scor fluviu, un record, și nu de la golul lui Popescu, ci dinaintea jocului.

Previzibilul se putea transforma, ușor, în inedit și pentru asta, uneori, spectatorii, fie ei de fotbal sau de Corida, respiră cu simțul sângelui, în nări… Octavian Popescu nu s-a putut abține să devină, el însuși, propunerea unei șanse istorice pentru privitorii deconectați de la miză, dar Toni Petrea și-a poticnit, parcă, echipa, înainte de a o trimite pe scena unui teatru, la o reprezentație celebră, cu titlul „Doamne, ce măcel!”.

Totuși, dincolo de victoria fără tăgadă a oaspeților, rămâne un mare semn de întrebare legat de motivul pentru care roș-albaștrii n-au izbutit să decidă meciul mai rapid, în condițiile în care Dinamo rămăsese în inferioritate numerică destul de rapid, dar, asupra acestui amănunt vom reveni…

Digi24.ro

O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara din Arad. A luat-o și acum e reținută

Eurogolul lui Octavian Popescu, plus punctele lui Stoica și Oaidă n-au fost de ajuns pentru „nunta” inițialelor: CCA – 1956, FCSB – 2022

De ce verdictele nu sunt mereu complete, dar mai mereu capătă duioșenia tragismului? Poate pentru că pe teren n-au fost Zavoda I, Tătaru I (cu două goluri marcate) și Alecsandrescu, „capelmaiștrii” fanfarei din ’56. Sau, pentru că pe banca FCSB se află Toni Petrea, care a tras frâna de mână în loc să armeze, de teamă că, poate, umilirile se răzbună, creștinește, în viitor…

Sigur, de la pariori și până la cel mai tânăr pasionat de fotbal din România, aproape toată lumea noastră de „Nostradamuși” susținea că o victorie a lui Dinamo ar fi fost similară cu o minune. Ei nici chiar așa, aveam să spunem, dar pentru că ne place istoria, miracolul s-a lăsat așteptat doar vreo două minute, pentru că, vorba lui Fănuș Neagu, „armata lui Baboi, opt în brânză, opt în foi”, adică trupa lui Dinamo a intrat într-un faliment inspirațional încă de la golul lui Popescu.

Aici s-a văzut, cumva, diferența, inclusiv din punct de vedere simbolic. Acest Octavian Popescu, un fotbalist aflat „pe creastă” (și nu a frezei…), ne-a vândut un bijuu, cum a procedat și în partida cu CFR…

De partea cealaltă, vedeta Torje a dat pe lângă minge, dintr-o poziție clară de gol, de parcă și-ar fi amintit, brusc, celebra manea cu „Steaua, viața mea” (pare-mi-se…), pe care, în vremuri imemoriale o prestase pe internet, sau, mai rău, tocmai se trezise să interpreteze fabula „Racul, broasca și o țuică”.

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

N-a fost, totuși, să fie 0-4, pentru că, dincolo de spiritul cotonogelii în care s-a disputat partida, FCSB și-a arătat și ea limitele, în fața unei trupe de strânsură, care își trăiește epoca dezolantă cu mândria fardată a evadatului trezit în largul oceanului, fără colac de salvare, dar și mai grav, mirosind a sardină tip conservă, sub nările răpitorilor.

Restitutio în… materie de demolări

Am văzut, așadar, ultimul „Etern Derby” pe actualul stadion Dinamo, care urmează să fie demolat. Curată demolare, dar, ca măcar ruina să fi fost și ea perfectă, parcă meritam un scor „de colecție”…

A fost cel de-al 40-lea meci dintre cele două echipe, jucat pe arena din „Ștefan cel Mare”, primul disputându-se în anul 1971, atunci când „roș-albii” s-au impus cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Radu Nunweiller.

Acum, vai de cei învinși! Păcat, însă, de jocul per ansambu, care nu mai amintește, nici măcar prin datele din „buletinele” echipelor, de acele confruntări…

E nevoie, însă, de medici înstelați la cap pentru a resuscita atmosfera și chiar candoarea derby-urilor apuse, devenite, în ultima vreme, un soi de date demne doar de bifat în calendar…

Cum devii „interesant” la retrogradare și rivalizezi cu… pretendenții la titlu

Dincolo de orgolii și de eternele șicane dintre ambițioșii suporteri ai celor două cluburi, era de așteptat un joc cel puțin interesant, dacă nu chiar pe muche de cuțit, chiar dacă, în acest moment, FCSB este superioară lui Dinamo, la toate capitolele. Interesant a fost, însă, doar golul lui Popescu… În rest, seara a zburat abrubt și un pic previzibil, deși registrul de 0-3 ne putea îmbia la mai mult.

Poate și acesta, conceptul de „interesant”, este și unul dintre motivele pentru care Toni Petrea l-a lăsat, inițial, „la cutie”, pe Florinel Coman. Din fotbalul nostru lipsește, de ceva vreme, ideea de „interesant”. Ca o paranteză, uneori, când un jucător mai marchează un gol cu mâna și îl enervează pe Răducioiu la TV, putem vorbi despre „inedit”.

Dar la Dinamo – FCSB ne putem mereu aștepta la ceva „interesant”. Asta nu face doar diferența, ci reprezintă unicul motiv pentru care ne uităm la fotbal, dincolo de eterna și terna luptă pentru play-off și pentru titlu, care a devenit aceeași supă reîncălzită. E drept, există și lupta pentru evitarea retrogradării, pe care Dinamo are meritul că o transformă într-una… „interesantă”.

În general, privim aceleași personaje, aceleași scandaluri, aceiași cârtitori din rândul șefilor de cluburi… Iată că vrem și chiar primim ceva… „kinky”, nu doar un intermediar între starea de relaxare cu burtica pe cutia de bere și pe sămânța strămoșească sau relativa emoție produsă de vreun gol obișnuit, ori chiar de populara noastră gafă de arbitraj. De care, slavă ție, Hațegane, bine că n-am avut parte!

Răuță și Ivanov, circumstanțe atenuante pentru Stoicanul crizei dezolante

De la o asemenea confruntare așteptăm, întotdeauna, „subtilul”… De această dată, însă, subtilul s-a prefăcut în năuceală. Aproape, în fantomatic….

Chinuit de stafia lui Steliano Filip, care a „comis-o” în același mod, Răuță a primit un cartonaș roșu rapid, ultimul „galben” fiind rodul unui fault aproape grobian. Da, este un „fenomen inedit” să fii martorul unei asemenea reacții, venită din partea unui jucător cu experiență. Căpitanul a călcat în străchini cu un suav pantof cu toc, care cântărește două ocale și care a devenit similar cu o ancoră de vapor…

Dinamoviștii pot invoca și accidentarea lui Ivanov, care ne-a băgat pe toți în sperieți. Dar asta nu scuză tabloul final, al unei echipe care mai mult joacă din complezență și care nu-și găsește calea, indiferent cât ai resuscita-o, ai remania-o sau ai remaia-o, ca pe șosete…

Flavius Stoican este eterna soluție de vrie a lui Dinamo sau Motanul Încălțat din curtea „câinilor roșii”, pe care, dacă-l dai afară pe ușă, intră pe fereastră, cu girul gospodinilor șefi din șopron. El nu va fi niciodată un colac de salvare, ci un stereotip inventat de Negoiță, în vremuri imemoriale, ca să-și justifice incapacitatea cu incapacitatea altora.

Și totuși, veți spune că Stoican a învins de două ori formația „becalistă”, în vremurile în care o antrena pe Poli Iași. Redevenit șef peste grădina de zarzavat a lui Artilerie din „Ștefan cel Mare”, Flavius se dovedește la fel de interesant prin ineditul lipsei sale de personalitate.

Dacă despre manageriatul lui Dinamo nu se poate discuta, pentru că am vorbi despre găuri negre și nu ne ocupăm (deocamdată!) cu astrofizica, la jucători constatăm lipsa de luciditate, iată că la antrenor se poate observa inutilitatea perfectă.

Liniște pentru paradoxalul Gigi Becali

Chiar dacă FCSB era cotată drept favorită clară, colegii de la FANATIK au dezvăluit că Gigi Becali suferea din pricina unei adevărate „psihoze dinamoviste”, temându-se ca nu cumva și clubul pe care îl păstorește să ajungă în situația eternilor rivali. Și aici nu ne referim la faptul că „roș-albii” se aflau înaintea primului fluier al arbitrului Hațegan pe locul 15, ci la degringolada totală din „Groapă”, tradusă prin al doilea val al epidemiei de insolvență.

Dar, mai în glumă, mai în serios, ne-am gândit să-l liniștim pe „Nea Gigi”. Pe lumea asta, plină de răsturnări de situație și de surprize, nici haosul nu mai e ce a fost, decât dacă-l pui vreodată pe Negoiță, la pupitrul dirijoral…

Du-te și ridică-i o statuie „dușmanului” tău (aici, a se citi propriile zbateri mai mult sau mai puțin inventate, dar comode, ca și unele declarații care încep cu „nu mă interesează!”), Nea Gigi, și așa îți vei curăța oglinda…

Deocamdată, finanțatorul FCSB se poate lăuda că păstorește o echipă aflată în apropierea recordurilor, așa cum s-a văzut și acum. Și mai are inclusiv  niscaiva jucători cu stil și cu imaginație, gen Octavian Popescu și care, nu peste mult timp vor fi taman buni de export…

Mai e mult până la titlu, dar e important să creezi un pic de panică. Indiferent dacă o „comiți” în curtea rivalului istoric, aproape demolat…