Sport

Octavian Popescu, ratare mare din penalty în CFR Cluj – FCSB! Moroiță l-a scos din sărite pe Emerllahu. Video

FCSB a beneficiat de o lovitură de la 11 metri în partida cu CFR Cluj, dar Octavian Popescu ratat șansa de a-și duce echipa în avantaj.
23.05.2025 | 22:22
Octavian Popescu ratare mare din penalty in CFR Cluj  FCSB Moroita la scos din sarite pe Emerllahu Video
Faza la care FCSB a primit lovitură de la 11 metri în meciul cu CFR Cluj FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

CFR Cluj și FCSB au deschis ultima etapă a play-off-ului, iar partida a fost precedată de un moment de reculegere în memoria medicului Radu Paligora. La scorul de 1-1 în repriza secundă, campioana României a primit o lovitură de la 11 metri.

Octavian Popescu a ratat de la 11 metri în meciul cu CFR Cluj!

Meciul dintre CFR Cluj și FCSB a început într-un mare fel, iar Alexandru Stoian, fotbalistul transferat de la Farul Constanța, a deschis scorul după doar 20 de secunde, din pasa lui Mihai Lixandru.

ADVERTISEMENT

Ardelenii au restabilit egalitatea imediat după pauză. Nkololo l-a lansat excelent pe Louis Munteanu, iar golgheterul CFR-ului l-a executat pe Zima. Campioana din SuperLiga a avut o mare șansă de a trece în avantaj.

Jordan Gele a fost faultat în careu de Matei Ilie, iar centralul Andrei Moroiță a dictat lovitură de la 11 metri, după ce a consultat reluările la marginea terenului. Decizia l-a scos din sărite pe Emerllahu, care a cedat nervos și a început să gesticuleze. Acesta a primit și cartonașul galben.

ADVERTISEMENT

Octavian Popescu a executat slab de la punctul cu var, iar Popa a intervenit și a respins balonul expediat de căpitanul celor de la FCSB. Scorul a rămas 1-1, iar gruparea lui Elias Charalambous a ratat o mare șansă de desprindere.

Vezi aici faza la care FCSB a primit penalty + execuția lui Octavian Popescu

Dan Petrescu și Cristi Balaj, premiați în startul meciului cu FCSB

Suporterii celor de la CFR Cluj și-au arătat recunoștința pentru rezultatele bune obținute de echipă și au avut câte un cadou special pentru Dan Petrescu și președintele Cristi Balaj.

ADVERTISEMENT

Concret, aceștia au primit din partea fanilor două tricouri personalizate, cu titlul de „Cel mai bun antrenor al sezonului”, respectiv „Cel mai bun președinte al sezonului”.

ADVERTISEMENT