Sport
Betano – Suporter Oficial Cupa Mondială FIFA 2026

Ode pentru Kylian Mbappe în presa franceză după startul fabulos de la Cupa Mondială: ”Căpitanul intră în istorie”

Presa franceză jubilează după ce naționala ”cocoșului galic” a trecut de Senegal în primul meci de la Cupa Mondială. Eroul Franței a fost Kylian Mbappe (27 de ani).
17.06.2026 | 00:49
Ode pentru Kylian Mbappe in presa franceza dupa startul fabulos de la Cupa Mondiala Capitanul intra in istorie
Presa franceză, entuziasmată după startul magnific al lui Kylian Mbappe (27 de ani) la Cupa Mondială. Sursă foto: L'Equipe
ADVERTISEMENT

Trupa lui Didier Deschamps a trecut de Senegal, scor 3-1, dar au existat și emoții, mai ales în prima repriză. Presa franceză a lăudat prestația fabuloasă a lui Kylian Mbappe la debutul în actuala ediție a Cupei Mondiale.

Presa franceză, în delir după startul de vis al lui Kylian Mbappe la Cupa Mondială

Deși privat de o lovitură de la 11 metri în startul reprizei secunde, la scorul de 0-0, după o fază care a suscitat multe discuții, Kylian Mbappe a fost din nou eroul Franței. A tras după el echipa, a marcat de două ori și a doborât câteva recorduri istorice.

ADVERTISEMENT

Sub titlul ”Franța își începe campania la Mondial cu o victorie valoroasă. Mbappe intră în istorie”, publicația RMC Sport a scris: ”Chiar dacă prima repriză este mai bine să fie uitată, Les Bleus au răspuns perfect după pauză, câștigând cu 3-1.

Cu cele două goluri ale sale, Mbappe a intrat în istorie depășindu-l pe Giroud în fruntea listei marcatorilor din toate timpurile pentru echipa națională (58). Prima repriză a fost cu adevărat îngrijorătoare, dar vedetele Mbappe, Olise și Barcola au revenit strălucitor în partea a doua și au adus Franței startul perfect”.

ADVERTISEMENT

Prima repriză i-a speriat pe francezi

Cotidianul L’Equipe a titrat ”Franța își începe campania pentru Cupa Mondială cu o victorie împotriva Senegalului. Mbappe doboară recordul lui Giroud”, iar în text a notat: ”După o primă repriză foarte dificilă, echipa franceză a făcut diferența și și-a lansat campania pentru Cupa Mondială cu o victorie cu 3-1 împotriva Senegalului. Kylian Mbappe, cu o dublă, a doborât recordul de cele mai multe goluri marcate pentru Les Bleus.

ADVERTISEMENT

Dacă ar fi vrut să domolească entuziasmul și să ușureze povara așteptărilor, Les Bleus nu ar fi putut face altceva decât a făcut în prima repriză împotriva Senegalului. O mică capodoperă a mediocrității împărtășite.

ADVERTISEMENT

Restul meciului a fost mai bun, ceea ce nu a fost dificil, iar situațiile periculoase au venit cu mult dinamism. Echipa franceză a terminat în forță, atât de mult încât suntem dispuși să uităm prima lor repriză”.

Curg elogiile la adresa lui Mbappe

”Franța are un start de succes datorită unui Mbappe istoric”, este titlul dat și de Le Parisien. ”Echipa națională a Franței a avut un start perfect în campania sa de la Cupa Mondială, învingând Senegalul cu 3-1.

ADVERTISEMENT

După o primă repriză lipsită de ocazii, Les Bleus au marcat trei goluri după pauză datorită lui Kylian Mbappe, care a devenit noul golgheter all-time al echipei naționale a Franței cu dubla sa, și lui Bradley Barcola”, a scris sursa citată.

Sub titlul ”Kylian Mbappe conduce Les Bleus la o victorie convingătoare împotriva Senegalului în primul lor meci de la Cupa Mondială”, publicația Le Monde a notat: ”Condusă de căpitanul lor, care a marcat de două ori și are acum 58 de goluri, Les Bleus au avut un început ideal pentru campania lor de la Cupa Mondială 2026, învingând Senegalul cu 3-1”.

1.52 este cota BETANO pentru ”cornere: peste 8.5” la meciul Franța - Irak
"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie