Sport

Ofertă în săptămâna de Valentine’s Day la Universitatea Craiova! Cât costă pachetele de bilete pentru meciurile cu FCSB și Metaloglobus

Fanii Universității Craiova pot achiziționa pachete de bilete pentru derby-ul cu FCSB și partida cu Metaloglobus la preț special. Cât costă să fii pe stadion la ultimele meciuri de pe „Oblemenco“ în sezonul regular.
09.02.2026 | 10:30
Oferta in saptamana de Valentines Day la Universitatea Craiova Cat costa pachetele de bilete pentru meciurile cu FCSB si Metaloglobus
Fanii Universității Craiova pot achiziționa pachete de bilete pentru derby-ul cu FCSB și partida cu Metaloglobus la preț special.
ADVERTISEMENT

La meciul Universitatea Craiova – FCSB sunt așteptați toți iubitorii culorilor „alb-albastre” și nu numai. Șefii „juveților” au pregătit o ofertă specială pentru îndrăgostiți și nu numai înaintea întâlnirii din campionat cu trupa lui Charalambous, care se va juca duminică, de la ora 20.00.

Universitatea Craiova, ofertă generoasă pentru suporteri. Cât costă pachetele de bilete pentru meciurile cu FCSB și Metaloglobus

„Leii” lui Filipe Coelho vor să aibă parte de susținerea unui public numeros la meciul cu FCSB din etapa următoare. Partida cu echipa campioană este programată pe 15 februarie, la doar o zi distanță de Valentine’s Day.

ADVERTISEMENT

Oficialii Universității Craiova au pregătit o mică surpriză pentru cei „îndrăgostiți“, dar și pentru cei care iubesc Universitatea Craiova. Au fost puse în vânzare pachete de bilete pentru meciurile Științei cu FCSB și Metaloglobus, ultimele de pe „Oblemenco“ din sezonul regular. Un bilet la Peluza Nord costă 40 de lei pentru cei care vor să îi suțină pe olteni la cele două partide. De asemenea, cei care vor să privească partida de la Tribuna II sunt nevoiți să scoată din buzunar pentru cele două jocuri suma de 80 de lei.

Ofertă în săptămâna de Valentine’s Day la Universitatea Craiova! Cât costă pachetele de bilete pentru meciurile cu FCSB și Metaloglobus
Ofertă în săptămâna de Valentine’s Day la Universitatea Craiova! Cât costă pachetele de bilete pentru meciurile cu FCSB și Metaloglobus

Câte bilete s-au vândut la Dinamo – Universitatea Craiova

Până la acele meciuri, Universitatea Craiova are în față un joc cel puțin la fel de complicat. Arena Națională va fi luată cu asalt la derby-ul Dinamo – Universitatea Craiova, programat luni, 9 februarie, de la ora 20:00. Cele două echipe se vor lupta pentru locul 1 în SuperLiga, iar gazdele au vândut un număr impresionant de bilete.

ADVERTISEMENT

Înaintea meciului care trage cortina peste runda cu numărul 26, Universitatea Craiova e lider în SuperLiga, cu 49 de puncte, la egalitate cu Rapid (locul 2). Dinamo e pe locul 3, cu 48 de puncte. În tur, Dinamo și Craiova au remizat scor 2-2, asistența pe „Ion Oblemenco” fiind de 22.500 de spectatori. Acum, conducerea roș-albilor vrea și mai mulți spectatori, Andrei Nicolescu preconizând aproximativ 25.000 de fani pe cel mai mare stadion din țară.

ADVERTISEMENT

„Peste 12.500 de bilete vândute! Mai sunt puțin peste 24 de ore până la fluierul de start! Mâine, de la 20:00, începe duelul pentru prima poziție în SuperLiga! Cu voi în tribune, Arena Națională nu mai e doar un stadion… devine ACASĂ! Împreună îi împingem pe băieții noștri spre victorie! Ne vedem pe stadion, câinilor!”, a scris Dinamo, pe Facebook.

Presiunea titlului și a suporterilor, resimțită din plin de Filipe Coelho

În cadrul unui interviu acordat cotidianului portughez A Bola, Filipe Coelho s-a arătat impresionat de cât de mare poate fi clubul Universitatea Craiova, dar și de fanii olteni.

ADVERTISEMENT

„Este un club mare, cu 25-30 de mii de suporteri în tribune, cu un stadion fantastic. Sincer, nu aveam această percepție și cred că nici în Portugalia nu se știe cât de importantă este Craiova în România”, a spus antrenorul.

În privința presiunii pentru câștigarea titlului, tehnicianul preferă realismul: „Înțeleg dorința suporterilor, dar trebuie să ne concentrăm pe prezent, pe munca de zi cu zi. Nu are rost să ne gândim prea mult la final”.