Fotbal intern

Oferta lui Dinamo pentru Diego Fabbrini e mai bună decât a Craiovei! Ce așteaptă italianul înainte să semneze cu formația lui Mircea Rednic. EXCLUSIV

16.05.2019 | 18:55
Oferta lui Dinamo pentru Diego Fabbrini e mai buna decat a Craiovei Ce asteapta italianul inainte sa semneze cu formatia lui Mircea Rednic EXCLUSIV

Mijlocașul lui FC Botoșani este unul dintre cei mai râvniți jucători din Liga 1 Betano. Fotbalistului îi expiră contractul cu gruparea moldoveană și ar putea semna săptămâna viitoare cu o altă echipă. Favorită în acest moment este formația din Ștefan cel Mare. Oferta lui Dinamo pentru Diego Fabbrini, mai bună decât a Craiovei. Italianul nu și-a dat deocamdată acordul final pentru că așteaptă un răspuns din străinătate.

Oferta lui Dinamo pentru Diego Fabbrini e mai bună decât a Craiovei! Ce salariu i-au propus oltenii

Mircea Rednic pregătește echipa pentru sezonul următor, când obiectivele vor fi, după spusele antrenorului, titlul și Cupa României. Primul nume important pe care tehnicianul îl dorește la Dinamo este Diego Fabbrini. Italianul care a impresionat în tricoul celor de la FC Botoșani a primit o ofertă foarte bună: din salariu plus bonusuri poate ajunge la 15.000 de euro, adică suma pe care el a cerut-o la startul negocierilor.

Interesant este că de serviciile lui Diego Fabbrini s-a interesat în ultima perioadă și o altă echipă din România. Este vorba despre Craiova lui Mihai Rotaru. Oltenii au fost și ei mulțumiți de calitățile arătate de fantezistul mijlocaș al Botoșaniului și i-au pus pe masă o ofertă clară: o primă de instalare, pentru că vine liber de contract, și un salariu de 11.000 de euro. Sumele sunt sub ceea ce îi oferă Dinamo, astfel că șansele ca Fabbrini să devină “câine” sunt mult mai mari decât acelea să devină “leu”.

Sebastian Mladen si Diego Fabbrini in meciul de fotbal dintre FC Viitorul si FC Botosani din etapa 26 a Ligii 1 betano, disputat pe stadionul Central din Ovidiu, duminica, 3 martie 2019.©FOTO:Sport Pictures
Diego Fabbrini este dorit la Craiova, dar propunerea oltenilor nu se ridică la nivelul rivalilor de la Dinamo. Sursa foto: Sportpictures. eu

De ce nu a semnat încă? Polonia și visul numit cupele europene

Sursele FANATIK dezvăluie că Dinamo a făcut presiuni mari pentru ca Diego Fabbrini să dea un răspuns cât mai rapid ofertei primite, în caz contrar clubul alb-roșu urmând să își retragă interesul. “Câinii” au simțit pericolul unei licitații și știu că nu pot plusa în acest moment. Pe de altă parte, fostul internațional U 21 al Italiei a cerut încă o săptămână de gândire.

Din informațiile noastre, el nu a semnat cu Dinamo pentru că are o ofertă mai bună din punct de vedere financiar din Polonia, dar de la o echipă cu un brand sub cel al trupei antrenate de Mircea Rednic. Discuțiile cu polonezii sunt avansate și Fabbrini a cerut câteva bonusuri substanțiale. Pe de altă parte, el le-ar fi dezvăluit colegilor că nu se grăbește și pentru că ar putea primi o propunere avantajoasă din România, de la o echipă care să joace în sezonul viitor în cupele europene.

“S-a discutat despre el, vă spun în premieră. Dar ştiţi cum e la început, pretenţiile sunt mari. E jucător care poate face diferenţa şi e nevoie de un jucător ca el. Eu am totuşi o teamă de jucătorii care vin din provincie la Steaua sau la Dinamo… E presiune mare, dar el are experienţă. E şi el o soluţie. Ne vom întări” – Mircea Rednic

“Fabbrini a sclipit și a fost fabulos. A avut execuții deosebite. La un moment dat, în repriza a doua, a driblat precum Cristiano Ronaldo. Are acțiuni bune cu mingea la picior. Eu l-aș lua și mâine. Are loc la orice echipă. Este în primii trei mijlocași de atac din România. El trebuia să fie văzut de cei care erau la Dinamo. Nu se poate să fi jucat fotbal și să fii antrenor (n.r. Florin Bratu) și să-l vezi pe Fabbrini, dar să vii cu Popovici sau Axente” – Cornel Dinu

“Dinamo a adus jucători, dar nu de valoarea lui Fabbrini. În dueluri unu contra unu, trece prin adversar și nu știi cum rămâne cu mingea la el. A fost jucătorul meciului” – Basarab Panduru

”Mă voi întâlni cu Diego și vom analiza și vom decide împreună ce va face în viitor. El are mai multe oferte din Liga 1, dar și din străinătate, printre care una foarte avantajoasă din Arabia Saudită. Așa că nu pot să aproximez ce șanse sunt acum să ajungă la Dinamo. Vom vedea săptămâna viitoare” – Florin Manea, impresarul lui Diego Fabbrini

5 goluri și 3 pase de gol a reușit Diego Fabbrini în 28 de meciuri jucate pentru FC Botoșani în acest sezon din Liga 1 Betano

800 de mii de euro este cota lui Diego Fabbrini, conform Transfermarkt

15 mii de euro pe lună a cerut Diego Fabbrini pentru a semna cu FC Dinamo București