Sport

Ofertă specială pentru fanii Universității Craiova! Cum poți câștiga un plin de carburant mergând pe „Ion Oblemenco”

Fanii Universității Craiova care vor cumpăra bilete pentru partidele cu Poli Iași și U Cluj pot câștiga un plin de carburant.
25.01.2025 | 09:40
Oferta speciala pentru fanii Universitatii Craiova Cum poti castiga un plin de carburant mergand pe Ion Oblemenco
Fanii Universității Craiova pot câștiga un plin de carburant! Ce le-au pregătit oficialii oltenilor. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Biletele pentru „dubla” cu Poli Iași și U Cluj pot fi cumpărate la pachet. Oficialii Universității Craiova le-au dat un impuls suporterilor din Bănie, care au șansa de a câștiga un plin de carburant prin achiziționarea unui astfel de pachet promoțional.

Fanii Universității Craiova pot câștiga un plin de carburant! Ce le-au pregătit oficialii oltenilor

Înaintea derby-ului cu Rapid, Universitatea Craiova le pregătește terenul suporterilor din Bănie pentru meciurile de pe stadionul „Ion Oblemenco” cu Poli Iași și U Cluj. Gruparea din Bănie a scos la vânzare pachete de bilete pentru ambele partide.

ADVERTISEMENT

Suporterii Universității Craiova care vor cumpăra bilete la pachet vor fi înscriși automat într-o tragere la sorți. Fanii „juveților” pot câștiga un plin de carburant după „dubla” cu U Cluj și Poli Iași din SuperLiga.

„OFICIAL | BILETE LA PACHET CU POLI IAȘI ȘI „U” CLUJ. Universitatea Craiova a lansat biletele la pachet pentru duelurile cu Politehnica Iași (duminică, 2 februarie, ora 17:15) și Universitatea Cluj (miercuri, 5 februarie, ora 20:30).

ADVERTISEMENT

„Ion Oblemenco” este templul fotbalului oltean și misiunea noastră este una clară: să păstrăm toate punctele în Bănie. Pentru asta, e nevoie de fiecare voce și de fiecare fular alb-albastru ridicat până la cer.

Biletele pot fi achiziționate: Online, de pe http://bilete.ucv1948.ro. Magazinul oficial din Electroputere Mall. Magazinul mobil din Piața „Mihai Viteazul”. Partenerii Entertix (librăriile Cărturești și hypermarketurile Carrefour)”, se arată în postarea Universității Craiova.

ADVERTISEMENT

Cât costă biletele și de unde le pot cumpăra suporterii

„În curând, de la casele de bilete situate la Sala Polivalentă. Prețurile biletelor (PACHET). Peluza Nord – 25 RON. Tribuna a II-a – 50 RON. Tribuna VIP – 200 RON. Parking stadion: 70 RON.

Toți suporterii care achiziționează pachetul de bilete, indiferent de numărul acestora, vor fi înscriși automat în tragerea la sorți pentru a câștiga un plin de carburant pentru autoturism oferit de Eurogenetic, partener Rompetrol.

ADVERTISEMENT

De asemenea, la 4 pachete achiziționate primiți automat un parking auto gratuit, în timp ce abonații își pot revendica locul de parcare online, introducând codul de pe abonamentul emis. IMPORTANT: Tichetul emis trebuie păstrat după meciul cu Politehnica Iași pentru a facilita accesul și la partida cu Universitatea Cluj.

În situația nefericită in care biletul este deteriorat sau pierdut, Clubul Universitatea Craiova nu-și asumă responsabilitatea permiterii accesului în incinta stadionului „Ion Oblemenco” sau returnarea contravalorii tichetului pentru pachet.

Pachetele de bilete pentru partidele cu Politehnica Iași și Universitatea Cluj sunt valabile în limita locurilor disponibile, în perioada 24-31 Ianuarie. Închide televizorul și hai pe stadion!”, au mai scris oltenii.

ADVERTISEMENT
3,00 este cota BETANO pentru "2 solist" în meciul Rapid - Universitatea Craiova