Denis Drăguș se află în continuare pe lista jucătorilor de care Trabzonspor dorește să se despartă în această vară. Formația turcă încearcă să elibereze câteva locuri dedicate jucătorilor străini pentru a înregistra noi transferuri, iar internaționalul român nu mai este privit cu încredere de antrenorul Fatih Tekke.
Potrivit informațiilor din presa turcă, este doar o chestiune de timp până când Denis Drăguș va pleca de la Trabzon. Și nu este singurul – mai sunt alți șase jucători care și-au pregătit bagajele.
În cazul fotbalistului român, au existat oferte pe numele său, dar nu s-a concretizat nimic. În consecință, presați și de timp, șefii celor de la Trabzonspor se gândesc să-i rezilieze angajamentul românului, chiar dacă acesta mai are doi ani de contract.
Mai întâi, turcii sunt preocupați să rezolve situațiile lui Benjamin Bouchouri și Stefan Savic, și ei aflați pe „lista neagră”. Apoi, se vor concentra mai mult asupra viitorului lui Denis Drăguș și Juhn Lundstram, aflat în aceeași situație.
„După ce va face progrese în privința situațiilor lui Savic și Bouchouari, Trabzonspor este așteptată să încerce și rezilierea contractelor lui Denis Drăguș și John Lundstram.
În cazul lui Drăguș au existat unele evoluții în ceea ce privește ofertele, însă până în acest moment nu s-a concretizat nimic. În ceea ce îl privește pe John Lundstram, nu a existat nicio evoluție până acum. Potrivit situației actuale, este de așteptat ca varianta rezilierii contractelor să fie luată în calcul în cazul ambilor fotbaliști”, au anunțat jurnaliștii turci.
Întrebat după meciul cu CFR Cluj dacă îl mai așteaptă pe Denis Drăguș la FCSB, Gigi Becali a preferat să rămână foarte cumpătat în declarații. Patronul roș-albaștrilor a lăsat de înțeles că va aștepta cât va fi nevoie pentru ca atacantul să-și rezolve situația de la Trabzonspor.
„Drăguș… V-am spus, nu mai are rost să repetăm. Poate să vină când vrea. Drăguș poate să vină când vrea!”, a transmis Gigi Becali.