Mircea Lucescu (80 de ani) a fost protagonistul unui episod șocant chiar înainte de Slovacia – România, ultimul său meci de la naționala României. Selecționerul a fost luat cu ambulanța din cantonament, după ce a leșinat în fața tuturor după ședința tehnică. Andrei Vochin a oferit cele mai noi detalii despre cele întâmplate, dar și despre intervențiile cruciale care i-au salvat viața lui „Il Luce”.
În dimineața zilei de duminică, 29 martie, Mircea Lucescu a fost luat cu salvarea din cantonamentul naționalei României. Totul s-a petrecut în fața staff-ului său și a jucătorilor, toată lumea fiind extrem de panicată văzând cum antrenorul nu mai prezenta semne vitale. FANATIK a aflat detalii suplimentare de la Mogoșoaia, medicii de pe ambulanță reușind atunci să îl stabilizeze rapid.
Andrei Vochin a intervenit a doua zi în direct la emisiunea FANATIK SUPERLIGA și a spus cum s-a petrecut totul. Oficialul FRF a precizat că doctorul Claudiu Stamatescu, kinetoterapeuții Ovidiu Blendea și Adrian Gherovăț au fost cei care au intervenit primii și au fost decisivi în salvarea lui Mircea Lucescu. „Il Luce” nu a răspuns primelor proceduri, însă insistența celor doi a funcționat în cele din urmă.
„Jucătorii erau speriați, chiar șocați unii dintre ei. Nu mai văzuseră așa ceva. Totul s-a petrecut în fața lor. Nea Mircea a avut șansă mare, pentru că i s-a întâmplat în mijlocul oamenilor, și mai ales în mijlocul unora pricepuți. Intervenția rapidă a doctorului Stamatescu și a lui Bamse, kinetoterapeutul Ovidiu Blendea, și a celuilalt kinetoterapeut, Adrian Gherovăț, au fost cruciale. Așa i-au salvat viața și jucătorii de la Universitatea Craiova în campania din 1984, acum doctorul și kinetoterapeuții de acolo i-au salvat viața.
Au știut ce să îi facă acolo, nu a fost simplu. Operațiunile de resuscitare nu au mers din prima. Au fost vreo 3-4 încercări, plus respirație gură la gură făcută de doctor. S-a rezolvat apoi… A durat vreo 2-3 minute cu totul. A mai fost o șansă că s-a întâmplat la ședința tehnică, iar apoi trebuiau să iasă la antrenament. La fiecare antrenament este și o salvare, care a venit prima și a pus oxigen într-o primă fază, apoi a mai venit una”, a spus inițial Andrei Vochin.
Andrei Vochin a oferit detalii și despre starea jucătorilor când l-au văzut pe Mircea Lucescu inconștient. Toată lumea era extrem de speriată, iar antrenamentul care trebuia să aibă loc în mod normal a fost anulat. Discuțiile care au urmat au fost doar despre antrenorul lor.
„Totul s-a întâmplat în fața jucătorilor, vorbim totuși despre niște tineri. Erau îngroziți toți, dar i-au lăsat pe specialiști să intervină. Masajul cardiac a funcționat abia a treia oară. Primele două nu au făcut nimic, ei tot încercau. Cu cât trecea mai mult, cu atât se speriau și ei mai tare. S-a reluat respirația abia la al treilea masaj.
Panica a fost mare între jucători, dar specialiștii au lucrat exact cum trebuie. Șocul la jucători a fost mare, secunzii au ieșit cu ei pe teren, dar nu s-a mai făcut antrenamentul. Au mers, s-au plimbat pe teren, au vorbit, dar nu au mai făcut antrenament. Nu le mai stătea gândul acolo”, a mai spus Vochin.
Nici măcar leșinul nu l-a putut ține departe pe Mircea Lucescu de fotbal, acesta dorindu-și să rămână în cantonament și să facă antrenamentul înaintea partidei cu Slovacia. El chiar și-a sunat secunzii ulterior pentru a afla ce au pregătit în cele din urmă.
„Nea Mircea și-a revenit, era conștient, cooperant. Când au vrut să îl pună pe targă, el a spus că are antrenament, nu vrea să plece. Asta vorbește despre ce înseamnă fotbalul pentru acest om. A avut zile, iar preocuparea lui principală era antrenamentul, nu să meargă la spital.
Atmosfera a fost destul de încărcată pe avion. Toți povesteau ce au simțit în momentele alea. Secunzii s-au trezit cu telefoane pe aeroport despre cum a mers antrenamentul, ce s-a întâmplat. Ei i-au explicat că nu s-a mai ținut, iar el a zis că e în regulă”, a detaliat Andrei Vochin.
Nu a fost prima dată când Andrei Vochin și cei din echipa națională au asistat la un moment delicat cu antrenorul. Oficialul FRF a povestit cum, în 2017, Daniel Isăilă, selecționer al reprezentativei U21 atunci, a avut o cădere de calciu și s-a prăbușit la ședința tehnică.
„Am mai trecut prin așa ceva prin 2017. Primul meci al lui Daniel Isăilă la U21, cu Liechtenstein. Tot cu jucătorii de față, la prima ședință tehnică, i s-a făcut rău deodată și a căzut. Doar că atunci discutam de un om mai tânăr și fusese vorba de o cădere de calciu. Dar ne-am speriat toți, l-am dus la spital. Nu a fost vorba să nu mai aibă puls sau altceva, dar tot ne-am speriat”, a mai spus Andrei Vochin la FANATIK SUPERLIGA.