News

Oficial ONU, avertisment pentru întreaga planetă! “Există riscul unui război nuclear. Va fi o baie de sânge”

28.09.2019 | 15:32
Oficial ONU avertisment pentru intreaga planeta Exista riscul unui razboi nuclear Va fi o baie de sange

Un oficial ONU a lansat un avertisment pentru întreaga planetă! Premierul pakistanez Imran Khan a atras atenţia asupra riscului ca situaţia tensionată din Kashmir să conducă la un război nuclear cu India, cu consecinţe pe plan mondial. “Când starea de asediu va fi ridicată, va fi o baie de sânge”, a avertizat acesta , în discursul pronunţat în cadrul celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Oficial ONU, avertisment pentru întreaga planetă!

De menționat că în acest moment India menţine regiunea himalayană sub un control strict după decizia de revocare, la începutul lunii august, a autonomiei constituţionale a părţii din Kashmir pe care o controlează. Culmea, deşi timpul alocat a fost de 15 minute, intervenţia înflăcărată a premierului Imran Khan a durat aproape 60 de minute. Trebuie specificat că în tot acest timp, în preajma clădirii Naţiunilor Unite, mai multe mii de protestatari s-au strâns pentru a manifesta, unii în favoarea Indiei, alţii denunţând-i activitatea în Kashmir.

“Libertate pentru Kashmir, încheierea asediului” se putea citi pe pancartele manifestanţilor pro-Pakistan. De cealaltă parte, mesajele evidenţiau calitatea de “vizionar” a premierului Narendra Modi. Autorităţile din New Delhi nu au ezitat și au dispus o desfăşurare importantă de forţe de securitate. “Sunt desfăşuraţi 900.000 de soldaţi şi aceştia nu au sosit, pentru a-l cita pe Narendra Modi, pentru prosperitatea Kashmirului. Ce vor face aceşti 900.000 de soldaţi?”, a întrebat Imran Khan.

Oficial ONU, avertisment pentru întreaga planetă! ONU
Mai mulți protestatari au luat cu asalt zona. Sursa foto – facebook

“Există riscul unui război nuclear. Va fi o baie de sânge”

“Va fi o baie de sânge”, a insistat premierul pakistanez. Acesta a mai explicat că se teme de noi confruntări între cele două puteri nucleare rivale dacă India va considera vinovat Pakistanul pentru eventuale atacuri ale grupărilor locale ca reacţie la represiunea din acest teritoriu majoritar musulman.“Dacă un război convenţional începe între ţările noastre, orice se poate întâmpla”, a continuat să avertizeze Khan, evidenţiind în acelaşi timp că Pakistanul, “de şapte ori mai mic decât vecinul său”, va avea de făcut o alegere dificilă: “fie se predă, fie luptă pentru libertate până la moarte”.

“Ce vom face? Îmi pun aceste întrebări. Ne vom lupta”, “iar când o ţară nucleară se luptă până la capăt, aceasta poate avea consecinţe cu mult dincolo de frontierele sale”. “Aceasta ar putea să aibă consecinţe pentru întreaga lume şi de aceea, vă repet, am venit să vă avertizez, nu să vă adresez ameninţări”, a continuat acesta.

 

Tags: