News

OFICIAL! Primăria Capitalei a prelungit perioada de utilizare a ecovoucherelor până la 30 noiembrie

18.09.2019 | 13:22
OFICIAL Primaria Capitalei a prelungit perioada de utilizare a ecovoucherelor pana la 30 noiembrie

A devenit oficial! Primăria Capitalei a prelungit perioada de utilizare a ecovoucherelor până la 30 noiembrie. Consilierii generali au aprobat acest lucru pentru ecovoucherele emise în cadrul „Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare”. „În luna august, atunci când am anunțat prelungirea, erau deja utilizate în magazine 2/3 dintre cele 4.194 de ecovouchere acordate.

Primăria Capitalei a prelungit perioada de utilizare a ecovoucherelor până la 30 noiembrie

Acum iată că venim cu actul promis, întrucât colegii care se ocupă de program au constatat că este oportună această decizie și doresc ca bucureștenii care le-au obținut în urma radierii propriului autovehicul poluant să poată beneficia de ele. Am prelungit valabilitatea eco-voucherelor cu încă 2 luni, până la 30.11.2019”, a declarat Gabriela Firea.

​Reamintim tuturor celor interesați că voucherele pot fi folosite în 47 de magazine partenere.​ Practic fiecare ecovoucher are o valoare nominală de 9.000 lei și poate fi utilizat în vederea achiziționării exclusive de autoturisme noi Euro 6, non-diesel, mijloace de locomoție noi „prietenoase cu mediul”, non–diesel, hibride sau electrice, electronice și electrocasnice cu clasa energetică superioară.

Primăria Capitalei a prelungit perioada de utilizare a ecovoucherelor până la 30 noiembrie. Ecovoucher
Ecovoucherele trebuie să elimine 5 mii de mașini vechi. Sursa foto – facebook

Cinci mii de autovehicule vechi trebuie să dispară

​Trebuie să știți că lista unităților comerciale participante este disponibilă pe site-ul Primariei Municipiului București, www.pmb.ro, la secțiunea​ Eco-voucher in schimbul unui autovehicul uzat. Tot aici se găsesc condițiile de utilizare a eco-voucherelor, prevăzute în Regulamentul Programului. Beneficiarii eco-voucherelor au obligatia prezentarii actului de identitate valabil cu domiciliul in Bucuresti la momentul achizitionării produselor.

​Măsura adoptată de Primăria Capitalei face parte din setul de acțiuni prevăzute în Planul Integrat de Calitate a Aerului. Obiectivul final este acela de a elimina din traficul bucureștean 5.000 de autovehicule vechi, cu norme de poluare inferioare.