Fotbal intern

Oficialii FCSB n-au încredere în Rusescu: „Nu a mai jucat de un an”

02.07.2018 | 22:26
Oficialii FCSB nau incredere in Rusescu Nu a mai jucat de un an

Raul Rusescu a rămas ultima soluție de rezervă pentru ofensiva FCSB, după ce roș-albaștrii au renunțat la Alibec și Budescu și nu au reușit să aducă niciunul dintre atacanții vizați.

Acum, vicecampioana României își pune speranțele în repatrierea lui Raul Rusescu. Acesta a stat pe tușă la Osmanlispor în ultimul an, după ce s-a certat cu oficialii clubului turc. Deoarecere un salariu foarte bun, atacantul a refuzat ofertele pe care le-a primit, chiar dacă acest lucru a însemnat ca Rusescu să nu mai calce gazonul deloc în stagiunea precedentă. Acum, fotbalistul de 29 de ani e gata să îşi relanseze cariera, iar Becali e gata să îi ofere ajutorul de care are nevoie.

Trecerea lui Rusescu la FCSB nu e văzută cu ochi buni de specialiști

Președintele de imagine al FCSB, Helmut Duckadam, nu are încredere în repatrierea lui Rusescu: „Eu am mai spus, Rusescu nu a jucat de mai bine de un an. Când a venit la Steaua, el pe parcurs a devenit acel jucător bun şi foarte util echipei. Nu ştiu dacă poţi să îţi pui bază în el acum, repede. Dar e o mână pe care patronul i-o întinde. Sunt jucători care te-au ajutat, patronul poate să facă un gest şi să îl bage în circuit”, a spus eroul de la Sevilla.

Și unul dintre golgeterii Ligii 1, Claudiu Niculescu, nu crede că Rusescu va fi gata de joc imediat cum ar ajunge la FCSB: „E foarte important pentru un atacant să aibă meciuri în picioare. Va avea nevoie de o perioadă până când se va readapta la fotbalul românesc. El când s-a întors de la Sevilla s-a impus la Steaua pentru că era o echipă foarte bună. Steaua a tot vândut, iar eu nu am văzut niciun transfer spectaculos”, a spus și Claudiu Niculescu.