Fotbal intern

Oficialii lui Dinamo explică numirea lui Gigi Mulțescu: ”A fost o listă scurtă”

17.03.2021 | 10:05
Oficialii lui Dinamo explica numirea lui Gigi Multescu A fost o lista scurta
ADVERTISEMENT

Oficialii clubului Dinamo București au explicat numirea lui Gigi Mulțescu în funcția de antrenor principal și cine s-a mai aflat pe listă pentru a-i prelua pe ”câini”.

Imediat după înfrângerea cu FC Argeș, Ionel Gane și-a anunțat demisia considerând că este nevoie de o schimbare la nivelul băncii tehnice.

ADVERTISEMENT

Așa cum FANATIK a anunțat încă de luni seară, alesul a fost Gigi Mulțescu, acesta semnând un contract valabil până la finalul sezonului.

Numirea lui Gigi Mulțescu la Dinamo, explicată de Marius Nicolae

Managerul sportiv al celor de la Dinamo, Marius Nicolae, a ținut să explice cum s-a ajuns la varianta Gigi Mulțescu și a precizat că pe lista nu a mai existat decât numele lui Florin Bratu.

ADVERTISEMENT

”Să vedem cum putem avea rezultate mai bune. Clubul și membrii din DDB au negociat cu el. Toți ne-am dorit să revină. Credem că e cea mai bună variantă. Este un antrenor cu foarte mare experiență, un dinamovist adevărat. A renunțat la foarte mulți bani pentru ca Dinamo să aibă bani de licență”, a declarat Nicolae pentru gsp.ro.

”Din toate punctele de vedere, era cea mai bună soluție. Era angajat, știa tot ce înseamnă Dinamo. S-a semnat un nou contract și va primi cu siguranță banii. A fost o listă scurtă. A fost Mulțescu și mai era Bratu. Cu Șumudică eu nu am vorbit. Dar ne-am oprit asupra lui Mulțescu”, a mai spus oficialul dinamovist.

ADVERTISEMENT

Licența, cea mai mică problemă pentru Dinamo

Managerul sportiv a anunțat că Dinamo mai trebuie să adune mai puțin de 500.000 de euro pentru a obține licența, Mai mult, Marius Nicolae a precizat că nu există probleme pe partea de organizare.

”Astăzi stăm foarte bine financiar. Este o anumită sumă care trebuie să fie acoperită, a scăzut, este până în 500.000 de euro. A fost mai mare, dar s-a reușit prin eforturile fanilor. Acea amânare de plată de 15% din suma totală ajută, se fac eforturi ca licența să se ia, iar eu sunt convins că o să se ia.

ADVERTISEMENT

Mai este vorba și de dosarul de licențiere și trebuie să arăți foarte bine din punct de vedere al documentației. Acolo suntem foarte bine și nu există stres pe partea de organizare”, a explicat conducătorul ”câinilor”.

ADVERTISEMENT