Sport

Oficialii Rapidului intervin în problema vizei lui Clinton N’Jie. „Vom avea o ședință și o să decidem”

Victor Angelescu a vorbit despre problema vizei lui Clinton N'Jie. „Nu cred că am greșit cu ceva. Vom avea o ședință”. De ce nu s-a prezentat camerunezul în Dubai.
16.01.2025 | 18:33
Oficialii Rapidului intervin in problema vizei lui Clinton NJie Vom avea o sedinta si o sa decidem
Oficialii Rapidului intervin în problema vizei lui Clinton N'Jie. „Noi vom fi foarte atenți de acum”. Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Rapid a avut parte de un cantonament de iarnă de lux. Oficialii giuleșteni au ales să pregătească echipa pentru restul sezonului în Dubai. Au existat însă și probleme. Unul dintre jucătorii importanți ai lui Marius Șumudică, Clinton N’Jie, nu s-a putut deplasa în Emiratele Arabe Unite întrucât nu a primit viză.

Clinton N’Jie nu a efectuat cantonamentul din Dubai

FANATIK a anunțat în exclusivitate că atacantul camerunez Clinton N’Jie nu se va putea pregăti alături de colegii săi în Dubai. El s-a antrenat cu juniorii U17 de la Rapid în București și va avea nevoie de o pregătire suplimentară pentru a putea juca în Superligă.

ADVERTISEMENT

Ce spun oficialii din Giulești despre situația lui Clinton N’Jie

Victor Angelescu, acționarul minoritar al giuleștenilor, a vorbit despre situația lui N’Jie. Oficialul de la Rapid e de părere că clubul a respectat procedura standard și nu e vinovat că atacantul din Camerun nu s-a putut prezenta în cantonament.

„Nu cred că am greșit cu ceva. Nu aveam de unde să știm că Clinton nu avea cum să ia viză pentru Dubai. În primul rând, nici nu știam că face cantonamentul în Dubai. În momentul în care s-a decis că se va merge în Dubai, clubul a făcut toate eforturile pentru a obține vize pentru cine era nevoie.

ADVERTISEMENT

Au fost depuse toate actele. Mai mulți jucători au avut nevoie. Pentru N’Jie am primit o negare. Pur și simplu nu i s-a acordat viza. Viza este dată în nume propriu omului, jucătorului. Nu am primit niciun fel de explicație. Noi l-am ajutat. Au mai existat cazuri ale unor jucători cărora nu li s-a acordat viza. Jucătorul ar trebui să meargă în nume propriu la consulat pentru a vedea motivul refuzului. El era în vacanță, nu era în țară. Noi am redat cererea. Cei de la hotelul din Dubai ne-au spus că ne ajută, dar din momentul acela nu ni s-a mai răspuns. Aplicația noastră este în pending”, a explicat Victor Angelescu.

„Vom avea o ședință și vom vedea ce vom decide”

În plus, oficialul echipei din Giulești a declarat că Clinton N’Jie va merge împreună cu reprezentanții clubului la consulat pentru a vedea care a fost motivul real pentru care cererea sa pentru viză nu a fost acceptată. Angelescu a dat de înțeles că, în funcție de gravitatea situației, atacantul ar putea fi pedepsit.

ADVERTISEMENT

„Nu avem ce să mai facem acum. Noi am făcut la fel ca în celelalte cantonamente. Am depus totul la timp. Nu am primit un răspuns cu motivul refuzului. Noi vom fi foarte atenți de acum. Vom merge împreună cu Clinton și vom încerca să ne dăm seama motivul pentru care a fost refuzată viza.

Înțeleg că în Dubai, dacă primești o amendă și nu ai plătit-o, riști să nu mai primești viză. Nu știm motivul. O să îl aflăm, dar mai mult clubul nu are ce să facă. Am făcut tot posibilul. Am încercat să oferim toată diligența necesară.

ADVERTISEMENT

Nu am avut această discuție. Nu îmi place să fac bănuieli. Motivul poate să fie unul legat de o amendă sau poate să fie ceva mai grav. În funcție de gravitatea lucrului, ne vom gândi. Până atunci nu vreau să îmi fac scenarii. O să aflăm. Vom avea o ședință și vom vedea ce vom decide. Nu e decizia mea, dar Marius nu cred că se va putea baza pe el. El s-a antrenat în această perioadă, dar nu poți compara cu un cantonament. Probabil că în primele partide nu va juca. Aceasta e decizia antrenorului”, a mai spus Victor Angelescu la Digi Sport.

ADVERTISEMENT