Oficialul celor de la FCU Craiova Marcel Pușcaș este sigur că oltenii vor lua cele trei puncte din meciul cu Hermannstadt. Președintele oltenilor a discutat despre situația grea a echipei și i-a oferit un răspuns dur lui Valeriu Iftime, care a acuzat un blat la meciul cu U Cluj de pe Ion Oblemenco.
Marcel Pușcaș este conștient de dificultatea prin care formația din Bănie trece în acest moment. Oltenii sunt foarte aproape să retrogradeze. Oficialul lui FCU Craiova crede, însă, că echipa poate obține un rezultat pozitiv cu Hermannstadt în ultimul meci din acest sezon.
Președintele oltenilor nu și-a făcut calculele. Dar susține că va conta extrem de mult și ceea ce vor face celelalte contracandidate. Marcel Pușcaș speră la un joc curat și fără meciuri aranjate, chiar dacă nu mai crede în acest obicei.
„Nu credeam nici noi că vom ajunge aici și nu cred că o făcea nimeni. Din păcate suntem în situația asta și au mai fost și alte echipe așa. Voluntari acum câțiva ani, Astra. Asta e. A fost un ciclu rău și sper ca în ultima etapă să batem Sibiul și să beneficiem și de o conjunctură favorabilă din partea altor contracandidate.
Nu știu ce calcule pot fi, dar nu cred că toate echipele angrenate în disputa asta pentru evitarea retrogradării vor câștiga. Ce-i sigur este că noi trebuie să învingem. Pe noi ne preocupă mai puțin alții și așa trebuie să fie.
Eu cred că dacă vom câștiga vom putea să prindem loc de baraj. Toate meciurile sunt importante, nu suntem doar noi în situația asta. Toți care joacă cu sabia deasupra capului trec printr-o situație similară. Nu va fi ușor nici pentru Voluntari, nici pentru Botoșani, nici pentru Iași„, a declarat Marcel Pușcaș la FANATIK SUPERLIGA.
„Sunt meciuri cu miză, care sper să se joace corect din partea tuturor. Cei de la Craiova pot avea probleme. Sunt jucători care nu sunt obișnuiți cu miza și de aceea au ajuns și aici. Nu știu din ce cauză, pentru ar trebui să fie obișnuiți așa.
La meciurile acestea cruciale nu toți reușesc să se concentreze și să reacționeze așa cum îi vedem de obicei. Și noi am făcut meciuri încântătoare cu Farul, dar nu aveam miza rezultatului imediat. Așa cum și Botoșani a avut un parcurs foarte bun anul acesta în play-out
Echipele contra cărora joacă unele contracandidate sunt, poate, în vacanță. Cum ar fi U Cluj, Oțelul sau UTA. Știm foarte bine că jucătorii pot fi cu gândul la vacanță. Mă aștept de la Petrolul să aibă un atitudine foarte bună, măcar din punct de vedere financiar. Poate reușesc să urce în clasament și să încaseze 200.000 de euro în plus.
Mă aștept de la orgoliul Galațiului să confirme ceea ce spune toată lumea despre echipă și despre Dorinel, despre care cred că a avut un parcurs fantastic. Cred că U Cluj poate să demonstreze că a avut un an bun, mai ales că au fost și discuții despre înlăturarea lui Neluțu Sabău.
Mă aștept și la orgoliul celor de la UTA, Rednic a avut cel mai bun parcurs cu UTA de 50 de ani. Sper să fie motivați. Gândul fotbaliștilor e la vacanțe. Asta e singura mea reținere. Dacă ar fi o miză și de o parte și de alta, nu ar trebui să ne facem probleme, cu condiția ca noi să obținem cele trei puncte”, a spus oficialul lui FCU Craiova.
„Nu cred că au fost contracandidate care și-au câștigat prea ușor punctele. Chiar am făcut o declarație la o afirmație a domnului Iftime cum că U Cluj nu a jucat cu doi titulari la Craiova. Era vorba că Neluțu Ovidiu Sabău nu i-a băgat pe Popa și Chipciu, iar acest lucru ne-ar fi ajutat să obținem victoria.
O afirmație foarte clară, dar mă rog. A vrut să pună puțină presiune pe unii adversari, îl înțeleg pe domnul Intime. Mai poartă chestia asta. Referitor la acel meci, RMN-ul lui Popa ducea la a nu juca. Iar la Chipciu nu știu ce a fost. Dar dacă Sabău ar fi făcut ceva în felul acesta, nu trebuia să îl bage pe Nistor, care avea și o mască pe figură. E și un pion important pentru U Cluj.
Așa puteam să zic și eu că s-a vorbit cu Hanca să se rateze penalty la Ploiești și așa mai departe. Eu nu cred că acum se mai poartă lucrurile astea. Important ca noi să ne facem treaba și facem cele trei puncte, iar jucătorii să joace așa cum au demonstrat că pot înainte”, a mai spus Marcel Pușcaș la FANATIK SUPERLIGA.