Sport
Betano sponsor oficial Europa League si Conference League

Olandezii au ironizat-o pe FCSB înaintea meciului cu Go Ahead Eagles. Cu ce echipe din Eredivisie au comparat-o pe campioana României: „Au câteva clase peste”

FCSB debutează pe terenul lui Go Ahead Eagles în grupa de Europa League, iar presa olandeză i-a ironizat pe ”roș-albaștri” înaintea întâlnirii.
24.09.2025 | 13:04
Olandezii au ironizato pe FCSB inaintea meciului cu Go Ahead Eagles Cu ce echipe din Eredivisie au comparato pe campioana Romaniei Au cateva clase peste
Presa olandeză, ironii la adresa FCSB înainte de partida cu Go Ahead Eagles. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Jurnaliștii olandezi sunt încrezători că Go Ahead Eagles poate obține victoria în duelul cu FCSB și au ironizat denumirea campioanei României, amintind de faptul că au pierdut numele în disputa cu Clubul Sportiv al Armatei.

FCSB, ironizată în presa olandeză înaintea partidei cu Go Ahead Eagles

Înaintea jocului programat joi, 25 septembrie, de la ora 19:45, pe stadionul De Adelaarshorst din Deventer, olandezii au scris că în ciuda startului modest de sezon, FCSB este o formație mai bună decât cele pe care Go Ahead Eagles le-a învins în drumul spre câștigarea Cupei în sezonul precedent.

ADVERTISEMENT

”Un club care și-a pierdut numele după disputa cu Armata din România. Acum se numește FCSB, o abreviere care nu e tocmai una romantică. A câștigat titlul în România, dar a avut probleme în preliminariile Champions League. O echipă fără nume mari sau vedete de temut, care are o singură victorie în 10 etape de campionat.

Cu toate acestea, campionii României nu trebuie subestimați. E clar că sunt cu câteva clase peste echipe precum Noordwijk, Sparta Rotterdam sau Twente. Principiul se aplică și invers: nu ne cunosc și ar putea să ne subestimeze”, a notat publicația locală Deventer Voetbal.

ADVERTISEMENT

Olandezii mizează pe victoria favoriților

Sursa citată mizează pe o atmosferă incendiară în stadion, pe faptul că presiunea este mai degrabă pe FCSB și în aceste condiții a pronosticat o victorie la limită a favoriților, care vin după două victorii consecutive în campionat.

ADVERTISEMENT

”Și la Deventer, bineînțeles, există un al 12-lea jucător pregătit să dea o mână de ajutor: un public efervescent care primește cupele europene ca pe un cadou pe care s-ar putea să nu-l uite niciodată.

ADVERTISEMENT

Mizăm pe o victorie cu 2-1. Cu siguranță nu va fi simplu, dar cu niște atacuri frumoase și puțin noroc putem avea parte de o seară magică. Presiunea este pe ei, iar încrederea este la noi”, au scris olandezii.

2.67 este cota BETANO pentru pronosticul ”1 solist și peste 2.5 goluri” la meciul Go Ahead Eagles - FCSB