News

Olguța Vasilescu atacă un articol din noua ordonanță militară. “Este exagerată această măsură”

10.04.2020 | 15:33
Olguta Vasilescu ataca un articol din noua ordonanta militara Este exagerata aceasta masura
ADVERTISEMENT

Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii, atacă noua ordonanță militară și susține că măsurile luate de autorități sunt exagerate în contextul actual.

Olguța Vasilescu nu este de acord cu un articol din ordonanța militară

Fostul ministru a reacționat dur la decizia autorităților de a emite o nouă ordonanță militară. Lia Olguța Vasilescu scrie, pe Facebook, că măsurile luate acum sunt exagerate, cel puțin în acest moment.

ADVERTISEMENT

Mai exact, fostul ministru al Muncii nu este de acord cu Articolul 3, alin (1) din Ordonanță, ce face referirea la activitatea din piețe și supermarketuri.

„Oare cei care redactează Ordonanțele Militare se consultă cu vreun specialist sau măcar cu vreun tip cu logică elementară? Baietii vor să deschidă piețele DOAR pentru agricultorii cu certificat de producător.

ADVERTISEMENT

Cu alte cuvinte, dacă mergeți la piață să cumpărați altceva decât urzici, stevie, ridichi, salată, ceapă și usturoi verde, mergeți degeaba. Că nu e voie să se vândă cartofi, fasole, ceapă uscată, castraveți, roșii, banane, mere. Pentru alea mergeți la Kaufland….”, scrie Olguța Vasilescu pe Facebook.

Fostul ministru spune că măsurile sunt exagerate

În plus, fostul ministru afirmă că susținerea producătorilor români este firească, doar că măsurile luate acum de autorități sunt exagerate, ținând cont de contextul actual.

ADVERTISEMENT

“Și noi susținem producătorii agricoli și produsele agroalimentare românești, dar cred că este exagerată această masură, cel puțin în acest moment…”, a mai scris Olguța Vasilescu.

Potrivit Articolului 3, alin (1) din noua ordonanță militară, “pieţele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgenţă, strict pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligaţia respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.”

ADVERTISEMENT

În plus, “se permite deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producţie a produselor agroalimentare până şi de la piaţa agroalimentară şi accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere şi a certificatului de producător”, potrivit alin. 2 din Articolul 3.

ADVERTISEMENT