Life

Olimpia Melinte, inspirată de tatăl ei decedat. Ce succes a bifat actrița după serialul Vlad

Olimpia Melinte s-a reprofilat după succesul pe care l-a cunoscut în serialul „Vlad” de la PRO TV. Actrița a scris o carte pentru copii inspirată de fiul și tatăl ei.
04.05.2022 | 15:42
Olimpia Melinte inspirata de tatal ei decedat Ce succes a bifat actrita dupa serialul Vlad
Olimpia Melinte, actriță. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Olimpia Melinte, interpreta personajului Eliza Dragomir din super-producția „Vlad” de la PRO TV, a lansat o carte cu povești pentru copii, un lucru surprinzător pentru cei care o cunosc doar pentru rolurile sale din filme și seriale.

Olimpia Melinte a lansat o carte pentru copii, inspirată de fiul și tatăl ei

Cartea „Serion Pantalon în țara amintirilor” a fost inspirată de poveștile pe care i le spunea fiul său, Sasha, în vârstă de 7 ani, dar și de regretul tatălui ei decedat.

ADVERTISEMENT

Actrița a mărturisit că a ales să scrie și să publice cartea pentru copii inspirată cumva și de tatăl ei. Părintele actriței i-a spus, pe limbă de moarte, că i-ar fi plăcut să scrie. Olimpia a dus mai departe această dorință neîmplinită a tatălui ei, fapt pentru care se simte împlinită sufletește.

„Tatăl meu mi-a spus înainte să se stingă că și-ar fi dorit foarte mult să scrie. Era un povestitor fantastic, 1 la 1 cu Ion Creangă, fiind și din Iași. Ăsta a fost marele lui regret. Eu am simțit că poate ar trebui să fac asta și de asta am scris”, a declarat Olimpia Melinte în emisiunea Exclusiv VIP de la Prima TV.

ADVERTISEMENT

Artista nu a vorbit doar despre succesul ei în lumea literaturii pentru copii, ci și despre industria filmului. Vedeta i-a spus prezentatorului Cristi Brancu faptul că există în continuare misoginism în domeniul în care s-a făcut remarcată. Cu toate acestea, în ultima vreme a descoperit și femei care scriu și regizează, iar asta o încântă.

Fiul ei, Sasha, nu s-a uitat la „Vlad”

„Mă bucur că sunt din ce în ce mai multe femei care regizează, care scriu. Mi-ar plăcea să fie mai multe roluri principale pentru femei”, a declarat Olimpia despre misoginismul din lumea filmului.

ADVERTISEMENT

Întrebată cum a văzut-o fiul ei în serialul Vlad, Olimpia a spus, în premieră, că Sasha nu s-a uitat deloc la producția de la PRO TV deoarece era prea mic pentru acțiunea din film.

Cu toate acestea, a fost pus la curent în legătură cu munca pe care o face ea, ba chiar l-a purtat de câteva ori pe platourile de filmare.

ADVERTISEMENT