Life

Olimpia Melinte, mândră de burtica de gravidă. Actrița din serialul Vlad, împlinită la 34 de ani

10.11.2020 | 15:07
Olimpia Melinte mandra de burtica de gravida Actrita din serialul Vlad implinita la 34 de ani
ADVERTISEMENT

Olimpia Melinte trăiește cele mai frumoase momente de când a aflat că este însărcinată pentru a doua oară, sărbătorind în urmă cu numai câteva zile și ziua sa de naștere. Actrița din serialul „Vlad” se poate declara împlinită pe toate planurile, în ciuda perioadei grea prin care trecem cu toții. 

Frumoasa roșcată este mândră de burtica de gravidă, dovadă fiind chiar imaginile pe care le împărtășește cu fanii de pe rețelele de socializare. Vedeta Pro TV se simte inspirată de când are un bebe în pântece, precizând că a găsit puterea de a merge mai departe.

ADVERTISEMENT

Îndrăgita actriță se simte dezamăgită că filmările pentru producția în care joacă au fost sistate din cauza pandemiei de câteva ori, însă a reușit să zâmbească și să țină capul sus de când a aflat că va deveni mamă pentru a doua oară, având deja un băiat pe nume Sasha.

Olimpia Melinte, fericită și împlinită. Cum s-a pozat actrița însărcinată

„Nu știu de unde mai am putere să zâmbesc. E o perioadă stresantă și nesigură pentru noi toți și cu toate astea miracole există la tot pasul, iar bebelușul ăsta face el cumva și mă inspiră zi de zi, îmi dă curaj și mă face să cred că ne va fi din nou bine.

ADVERTISEMENT

Asta nu se vrea a fi o postare motivațională. E doar un gând de împărtășit cu voi! ???”, a scris Olimpia Melinte în mediul online în dreptul unei imagini în care-și etalează burtica de femeie însărcinată.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Nu știu de unde mai am putere să zâmbesc. E o perioadă stresantă și nesigură pentru noi toți și cu toate astea miracole există la tot pasul, iar bebelușul ăsta face el cumva și mă inspiră zi de zi, îmi dă curaj și mă face să cred că ne va fi din nou bine. #warrning Asta nu se vrea a fi o postare motivațională. E doar un gând de împărtășit cu voi! ??? . . #makeup @roxana_minea #hairstyle @dorinabulgaru #pictureoftheday by @stoicoviciu #mothertobe #smileyourworriesaway #enjoythelittlethings

O postare distribuită de Olimpia Melinte (@olimpia.melinte) pe


Actrița, care a împlinit pe 7 noiembrie vârsta de 34 de ani, a mărturisit la un moment dat că minunea din pântece a ajutat-o să vadă partea plină a paharului în această perioadă greu încercată din cauza virusului din China, care a apărut acum aproape un an.

ADVERTISEMENT

Frumoasa vedetă, care o interpretează pe Eliza Dragomir în „Vlad”, a găsit echilibrul și speranța de care avea nevoie datorită bebelușului care urmează să vină pe lume anul viitor. Olimpia Melinte se poate bucura acum de momente frumoase, mai ales că filmările pentru sezonul trei din serial s-au încheiat.

„În timpul liber îmi place să citesc. O să am de pregătit și teza de doctorat, pentru m-am întors la facultate, îmi era dor de cursuri. Am reușit și am intrat anul acesta la doctorat.

ADVERTISEMENT

Fac sport, călătoresc. Lui Sasha, fiul nostru, i-a plăcut foarte mult perioada asta în care am stat împreună”, a mărturisit actrița într-un interviu pentru click.ro.

ADVERTISEMENT